De la creşteri de două cifre anul trecut, construcţiile plonjează cu 11% în primele două luni din 2024.

ZF.ro: Sectorul de construcţii, pilon principal de creştere economică alături de IT în ultimii ani, a intrat în picaj în primele două luni din 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, volumul de construcţii a scăzut cu 11% în primele două luni din 2024, în antiteză cu creşterile de 15% sau chiar 27%, cât a fost avansul din decembrie 2023. Economiştii sondaţi de ZF sunt de părere că scăderile vor fi compensate în lunile următoare, pentru că sectorul de construcţii are toate premisele să crească şi este posibil ca în ianuarie şi februarie să fi fost o situaţie care să ţină de sezonalitate.

„Este posibil ca evoluţia să fie sezonieră. Fiind lună de iarnă, ar putea clima să afecteze evoluţia sectorului. Trebuie văzut şi în lunile următoare, ca să ne dăm seama de ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, mesajul a fost că deficitul bugetar este mai mare pentru că s-au băgat bani în investiţii şi acest lucru ar trebui să se vadă în construcţii“, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari. (Răzvan Botea)

Articolul precedentCe trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
Articolul următorPresa mondială făcută de rușine! Iranul neagă un atac cu rachete din partea Israelului și anunță doar că a doborât câteva drone