Cu toții – sau în marea majoritate, suntem deacord că această criză este una reală și serioasă. Gravă chiar. Foarte gravă, pentru mulți. Am ajuns la această convingere ori singuri – pentru că am citit, am ascultat, am văzut, ori pentru că diversele autorități naționale sau internaționale care au comunicat pe această temă ne-au convins prin argumente care au rezonat cu noi, care au avut sens pentru noi. În unele cazuri au contat inclusiv opiniile deversate de diverșii dătători cu părerea, la televizor sau pe internet, INDIFERENT de pregătirea lor profesională. Convingerea, însă, e una, iar punerea ei în practică e alta.
În majoritatea lor covârșitorare, de voie, de nevoie, românii au respectat regulile impuse de guvern în ultimele săptămâni și au stat în general în case. Desigur, presa, prezentând în general excepții și căutând mai degrabă partea senzațională – cea care ne atrage atenția, a putut induce ideea, și o face în continuare, că mai degrabă nu am respectat, ca nație, regulile, decât că le-am fi respectat. Mai mult, amenzile astronomice aplicate arbitrar au oferit acestei opinii argumente copioase.
Acum, ne aflăm în situația în care guvernul Orban a uitat să transmită din timp Parlamentului proiectul de lege pentru perioada de după 15 Mai, astfel încât, dacă în orele următoare nu vor scorni o soluție – dar nu ca și cea neconstituțională de ieri, guvernanții actuali vor fi creat o breșă legislativă de 3 zile, până Luni, când intră în vigoare legea votată în regim de urgență de Parlament tot ieri.
ATENȚIE însă! Legea votată NU aduce măsuri concrete! Ea doar stabilește cadrul legislativ pentru starea de alertă! Până Luni, guvernul Orban va trebui să ia decizii punctuale bazate pe ceea ce îi permite legea. Și nu va avea scuză să nu le pregătească! Și să fie legale. Și să fie constituționale! Un cuvânt uitat de PNL!…
Dar problema majoră nu e asta. Problema reală este că ne-am obișnuit să ne depreciem, noi înșine, unii pe alții, să îi ascultăm pe vorbitorii de la televizor și să ajungem să credem, toți, că suntem pur și simplu o nație indisciplinată, cea mai indisciplinată (!), că suntem o gloată fără minte, că acționăm, ca societate, fără noimă și fără cap și că, fără bici, românul nu face nimic…
Chiar suntem? Eu nu cred. Și vom avea probabil ocazia să o dovedim în acest weekend. Desigur, vor fi excepții și vor inunda ecranele televizoarelor și vor urma comentariile acide și ironice ale celor mai buni dintre noi (sic!) sau decât noi, cei care ne privesc de sus și ne spun cât de proști suntem.
Doar că NOI nu suntem așa. Noi, ca nație, ca societate, suntem EXACT ca orice altă societate din Noua Zeelandă și până în Canada și din Namibia până în Japonia. Diversă în opinii, în convingeri și, desigur, în comportament.
Excepțiile nu vor dovedi nimic altceva decât că sunt iresponsabili și pe stradă, așa cum sunt și în guvern!
