Legea care interzice vânzarea țigărilor electronice și a dispozitivelor de vapat minorilor, dar și folosirea acestora în unele spații închise a fost promulgată. Însă cei care vor să folosească astfel de dispozitive în restaurante, vor putea să o facă, iar medicii condamnă acest lucru.

Ioana Ion: Reprezentanții din domeniul tutunului subliniază că „Actul normativ NU interzice vapatul şi utilizarea tutunului încălzit la INTERIOR!”.

Utilizarea tutunului încălzit şi a vapatului NU sunt interzise în HoReCa”, adaugă aceștia. „Ieri, presedintele a promulgat legea care interzice vânzarea ţigaretelor electronice către minori. Suplimentar, legea interzice utilizarea vapatului sau utilizarea produselor din tutun încălzit în ŞCOLI. Toate produsele cu tutun şi cu nicotină existente pe piaţa din România au fost definite şi interzise vânzării către MINORI. Totodată, în premieră, legea defineşte SĂCULEŢII cu NICOTINĂ precum şi interzicerea vânzării acestora către minori”, explică ei.

Fumatul țigărilor electronice este tot fumat

Medicii atrag atenția că folosirea țigărilor electronice și a dispozitivelor de vapat este tot un fel de fumat. Mai mult decât atât, fumatul pasiv, chiar și în rândul țigărilor electronice, este nociv pentru organism. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumologie „Marius Nasta“, a explicat pentru „Adevărul” de ce interdicția de a fuma în spațiile publice ar trebui să se aplice și în cazul dispozitivelor electronice de fumat și a celor de vapat.

Pentru plămânul nostru, singurul aer care îi face bine este aerul curat. Orice conține aerul în plus, orice agent poluant, cu atât mai mult cu cât este produs în mod intenționat sau voluntar de către cineva, aduce o reacție din partea plămânului. Sigur că reacția nu este imediată, pentru multe persoane, care sunt mai sensibile sau care au astm, poate fi ca o reacție alergică, dar, în timp, orice particulă care intră în plămânul nostru va produce o reacție din partea plămânului, reacție care se cumulează, iar plămânul se vindecă prin cicatrici. Țesutul pulmonar care se pierde nu se mai recuperează. Atunci când ne gândim la aceste lucruri nu trebuie să ne gândim la momentul din viață în care suntem expuși, ci la viitorul pe care îl avem fiecare și la modul în care avem grijă de trupul nostru”, a precizat medicul Beatrice Mahler.

Descrise ca variante mai sănătoase pentru fumătorii de tutun clasic, dispozitivele de vapat și țigările electronice au devenit foarte populare în rândul tinerilor și adolescenților. Ideea generală este că ele nu sunt atât de nocive.

E anormal, din punctul meu de vedere, să permită utilizarea lor în interior. Este o falsă direcție, eu cred că este tot fumat, indiferent ce tip de dispozitiv folosim, chiar dacă nu are nicotină el întreține o dependență de gest, permite inhalarea în plămân a unor substanțe care sunt toxice, noxe, care, mai mult decât atât, au tot felul de aditivi și de gust și de miros, care nu au cum să fie pe termen lung sănătoși”, adaugă Beatrice Mahler.

Chimicalele din aceste dispozitive sunt la fel de periculoase ca și poluarea.

Nimeni nu poate să spună că peste 20 de ani una din substanțele chimice care e conținută în acele cartușe nu poate să inducă o afecțiune pe care să o descoperim mult prea târziu și să avem o populație expusă într-un număr foarte mare pe considerentul, citez, «sunt sigure, sunt mai puțin nocive, sunt o alternativă sănătoasă», nici vorbă! Singura alternativă sănătoasă este aerul curat. Adică ne alarmăm de nivelul de poluanți pe care îi întâlnim în mediul înconjurător, PM 2.5, PM10, vrem să trăim într-un oraș curat, și acceptăm ca la masa de lângă noi cineva să aibă dreptul să-mi ofere un aer poluat. E un algoritm care încurajează o anumită industrie, este un lup cu blană de oaie. E foarte bine că e interzis copiilor și în anumite spații, dar trebuie peste tot. E tot un fel fumat. Până când nu vom face asta peste tot, oamenii vor găsi alternative și vor face astfel încât să se poată”, mai spune medicul pneumolog.

Toți avem dreptul la un aer curat, libertatea fiecăruia dintre noi se oprește atunci când încalcă libertatea altei persoane, subliniază doctorița. „Cei care au dreptul la un aer sănătos suntem noi toți, iar o altă persoană, sigur, poate face ce dorește, are dreptul să facă ce dorește cu sănătatea pe care o are, însă nu poate să-mi afecteze mie dreptul la sănătate prin comportamentul pe care îl are, într-un loc care se dorește a fi public, că despre asta vorbim, nu de spațiile private, personale, ci de cele publice. În spațiul public am dreptul să respir un aer sănătos și curat”, spune Beatrice Mahler.

EVALI – Bolile asociate țigărilor electronice

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atrage atenția că moda țigărilor electronice a devenit un pericol pentru sănătate, pentru că au doze mari de nicotină și substanțe toxice. Create pentru a-i ajuta pe fumători să renunțe la acest obicei, acestea provoacă la rândul lor dependență.

Este, în fapt, o capcană. Copiii sunt atrași la vârste foarte fragede – 10, 11, 12 ani – să vapeze și să folosească țigaretele electronice, pentru că ei cred că sunt cool, pentru că vin în culori diferite, arome diferite. După aceea, ei sunt captivi pe viață. Cei mai mulți trec la fumatul țigărilor clasice. Tigările electronice și cele de vaping sunt de asemenea dăunătoare. Indiferent că este țigaretă electronică, e-țigaretă sau vaping, toate trebuie reglementate“, a evidențiat Adhanom Ghebreyesus, director general OMS.

De alftel, OMS monitorizează, la nivel global, răspândirea EVALI, adică a bolilor generate de utilizarea țigărilor electronice. Mai exact, această afecțiune pulmonară poate avea simptome precum: lipsa de aer, tuse, vomă, diaree, cefalee, dureri toracice, palpitații, febră, frisoane. În cazuri grave, pacienții ajung la terapie intensivă sau își pot pierde viața. Cel mai adesea, tinerii și adolescenții sunt afectați de această boală acută.

Practic, plămânul devine alb, similar cu cel pe care l-am văzut în imagini în perioada Covidului. Este o reacție alergică acută la un stimul extern, iar în cazuri grave se poate ajunge chiar la insuficiență respiratorie. Am avut în spital copii cu astfel de probleme, cu pneumonii de acest fel”, a specificat Beatrice Mahler.

Datele OMS arată că 34 de țări au interzis vânzarea țigărilor electronice. În schimb, în 88 de țări nu există limită de vârstă pentru consum și 74 de țări nu au reglementări în vigoare pentru aceste produse dăunătoare.

Interzise minorilor

Legea interzice vânzarea către minori și prin automate a ţigaretelor electronice, flacoanelor de reumplere pentru ţigarete și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului.

Se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului tinerilor cu vârsta sub 18 ani”, prevede actul normativ.

Mai mult, țigările electronice nu vor mai putea fi comandate la easybox sau locker. Cei care comandă prin curier astfel de dispozitive vor citi pe colet următorul mesaj: „Atenție! Acest pachet conține produse din tutun sau produse care conțin nicotină. A se verifica vârsta clientului!”. Companiile care nu respectă legea riscă amenzi de până la 20.000 de lei, pentru încălcarea repetată a prevederilor și chiar închiderea. În funcție de gravitatea faptei, sancțiunile pot ajunge până la 100.000 de lei, pentru producători.

De constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor se vor ocupa persoane desemnate de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Țigările electronice sunt dispozitive cu baterii prin care se pot inhala doze de nicotină și dau dependență.

Ce spune noua lege

Țigările electronice și dispozitivele de vapat nu mai pot fi utilizate în unitățile de învățământ, în mijloacele de transport în comun, în apropierea locurilor de joacă pentru copii, fie că acestea sunt în aer liber sau la interior, sau în spațiile închise de la locul de muncă. Asta după ce o lege în acest sens a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Însă, în restaurante, baruri și cafenele, în HoReCa în general, acestea pot fi încă folosite. De asemenea, „de la prezentele prevederi fac excepție spațiile de deținere în care sunt cazate persoanele private de libertate”, precizează actul normativ.  

Aceeași lege prevede că minorii nu mai pot cumpăra țigări electronice sau dispozitive de vapat, cu sau fără nicotină.

E vorba de interzicerea comercializării țigărilor electronice către minori, dacă nu ai voie să cumperi, nu ai voie nici să consumi, se presupune. Nu am interzis consumul lor în interior, pentru că nu se poate face asta peste noapte, deși eu aș susține și legea asta. Nu se pot folosi în mijloacele de transport în comun și în zone publice, care nu sunt HoReCa. HoReCa e HoReCa, de aia mergi la restaurant să bei o cafea și să… Eu nu am nimic împotrivă să existe spații de fumat pentru fumători, atât timp cât am unde să stau dacă nu fumez”, a explicat pentru „Adevărul“ deputatul Alfred Simonis, unul dintre inițiatorii legii.  

Cei care nu respectă legea și fumează în spațiile menționate mai sus pot primi amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. (adevarul.ro)

Articolul precedent5 competențe care bat tehnologia și te fac indispensabil la locul de muncă
Articolul următorFranța testează săptămâna de lucru de 4 zile. Experiment în ministere și administrațiile locale. Profesorii, excluși