Lupta dintre Cîțu și Orban nu are importanță în sine, dar e valoroasă prin dezvăluiri, prin lămuririle metodologice pe care le aduce. Această luptă pune pe masă, de astă dată cu o claritate superioară, noi imagini cu animalul periculos ce roade inima democrației.

Avem în față un lungmetraj cu procurori și stenograme în care doi președinți de consilii județene de la Galați și Prahova, susținători ai lui Orban, trec de partea lui Cîțu. Urmează o secvență cu șeful PNL Teleorman, și el susținător oficial al lui Orban, trecînd în tabăra lui Cîțu după ce DNA i-a deschis dosar penal. „Bine ai venit în #EchipaCîștigătoare, Eugen!“, i-a transmis Cîțu cinci minute mai tîrziu pe Facebook.

În planul doi al acțiunii îl vedem pe Nelu Iordache, legendarul apropiat al lui Orban, ridicat de procurori pe aeroport cu regie, scenariu și cascadori, dus la interogatoriu și aruncat apoi în fălcile presei cu un chip cutremurat de mărturisiri.

Cîțu e susținut cu nerușinare de instituțiile de forță, nu e nici un dubiu. Pentru că e lipsit de darul vorbirii, de personalitate și orice brumă de talent, s-a luat decizia să i se înspăimînte adversarii pe față, ca să priceapă toți susținătorii lui Orban cum trebuie să voteze la congres.

Să nu se înțeleagă de aici că Orban ar fi vreo valoare. Cîntărit cu tot cu haine, cu slugărnicie și cu șpăgi, nu atîrnă mai mult ca Cîțu, dar ideea de legalitate ar fi putut fi ucisă mai discret, fără grosolănie și dosare, mai ales într-un partid cu faima istorică a PNL.

Totul se învîrte în jurul puterii reale. Puterea reală e cea care permite unei grupări să facă tot ce o taie capul, de la contracte masive de armament la vînzare de resurse și de la blocarea pieței interne într-o configurație de consum la execuția adversarilor politici. Ca să deții puterea reală ai nevoie nu numai de rezultatele electorale oficiale, ci și de controlul instituțiilor de forță.

Între oamenii politici de după 1989, putere reală au avut doar Năstase, Iliescu, Băsescu și Iohannis. Fiecare a avut control asupra instituțiilor de forță sau a avut un mod de a coabita neconflictual și ierarhic cu ele. Unii le-au cîștigat loialitatea îngăduindu-le să se reorganizeze și să cotropească economia (Iliescu, parțial Năstase), alții și le-au confecționat singuri și le-au pus la dispoziție întreaga țară (Băsescu). În fine, unora le-au fost puse în brațe gata făcute (Iohannis).

Ceea ce se petrece azi în PNL e o dezgustătoare paradă a securismului instituțional, organizată pentru a depune puterea reală în mîini care nu se mulțumesc cu democrația. Iohannis își consolidează controlul politic pe guvern și pe partid instalînd în fruntea PNL un ins precar și obedient, un implant fabricat pe genunchi, străin de cultura și tradiția liberală, vulnerabil prin biografia încețoșată și valoros tocmai prin defectele sale. În fond, Cîțu trăiește în două stări de agregare morală. Ca lichid, e gata să ia forma misiunii în care e turnat, iar ca solid scufundat într-un partid știe că e împins de jos în sus de o forță egală cu greutatea intereselor vizate.

Și Orban ar fi putut executa, ca premier și președinte de partid, angajamentele strategice ale regimului Iohannis. Și el ar fi putut vinde companiile de stat profitabile, și el ar fi putut da ordonanța care mută banii Sănătății în spitalele private, și el ar fi putut împrumuta de pe piața externă sume copleșitoare la dobînzi record, și el ar fi putut susține aberanta scumpire a energiei produse în România în profitul unor combinatori externi sau securiști, invocînd scumpirea petrolului și cărbunelui pe piețele internaționale. Și el, asemenea lui Cîțu, ar fi fost capabil să coboare nivelul gîndirii politice la genunchiul broaștei.

Numai că Orban reprezintă o specie de risc, o generație politică depășită, incapabilă să accepte grefe progresiste pe tulpina conservatoare a propriei imposturi. Cîtă vreme Cîțu e omul nou, robotizabil, papagalul cinematic gata să execute fără crîcnire și fără vreo remușcare instrucțiunile din codul sursă.

PNL duce acum între buci acel morcov din care a mușcat cu frenezie pe vremea cînd schimba rețete de îngrășat cu statul de drept. Tremură ca o piftie cînd pumnul instituțiilor izbește în masa partidului și simte pe propria-i piele usturimea cuvîntului „penal“. E clipa în care PNL plătește ușurința cu care și-a scuipat în obraz frații de suferință de la PSD, cu care se va întîlni în rechizitorii mulți ani de acum încolo.

Războiul dintre Cîțu și Orban, felul în care PNL înțelege să-și joace destinul politic pe mîna unor loaze arată cît de jos au căzut standardele unui curent politic ce putea aspira la mult mai mult.

Întrebare: se poate smulge PNL din această eroare? Răspuns: da, propunînd un al treilea candidat și adunîndu-se în spatele lui. Oricine, luat la întîmplare din mijlocul partidului, ar însemna, în raport cu Orban sau Cîțu, salvarea. Oricine altcineva ar însemna libertatea, independența, suveranitatea și demnitatea politică redobîndite. Și cînd spun „oricine“ să se înțeleagă că e vorba chiar de oricine, cu excepția, desigur, a celor două (blonde, neobosite și înfricoșătoare) pedeliste.

Doru Bușcu / catavencii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.