Florin Cîțu este oficial Wow. Asta pentru că premierul s-a luat după Piedone și Dorian Popa Hâtz și și-a trecut oficial numele Wow în buletin. Florin Wow Vasile Cîțu este acum numele complet al celui mai mare lăudăros dat de țara noastră în ultima vreme.

„Am aflat cu surprindere că unii români încă nu știu cât de wow sunt eu ca premier“, a explicat Cîțu, „așa că am decis să rezolv această problemă. Le-am cerut deja tuturor televiziunilor și site-urilor să nu-mi mai spună Florin Cîțu, ci Wow Cîțu. Sau direct premierul Wow. Românii trebuie să știe că eu sunt Wow și vreau ca presa să mă ajute cu asta, că nu degeaba le-am dat atâția bani.“

În plus, Florin Cîțu a înregistrat la OSIM expresia „wow“, astfel încât nimeni în afară de el să nu mai aibă voie s-o folosească. „There can be only one wow in this country, iar acel wow sunt eu“, a anunțat premierul. (timesnewroman.ro)

Articolul precedentPNL duce acum între buci acel morcov din care a mușcat cu frenezie pe vremea cînd schimba rețete de îngrășat cu ”statul de drept”…
Articolul următorDirectorul Muzeului Țăranului Român: Bolojan, un baron local cu un nivel de cultură aflat la standardul absolventului de gimnaziu