Da. Ilie Bolojan este de vină pentru că în toamna lui 2021, la Oradea, încă ne mănâncă țânțarii! O cititoare ne scrie azi că ieșit acum trei zile în zona Cetății, a încasat, scurt, ȘAPTE mușcături – înainte să apuce să fugă spre bloc și de atunci se chinuie cu urmările…
Din 2008 și până în 2020, te-ai fi așteptat de la cel mai primar al țărișoarei, să fi pus în practică proceduri anuale care să ne scape, anual – desigur, de acest flagel. Nu e așa.
Te-ai fi așteptat ca și urmașul lui Bolojan la Primăria Oradea să facă, totuși, ceva. Sau, măcar el. Nu e așa.
Pentru cei mai iertători, amintim faptul că domnul Bolojan este considerat, urmare a unei campanii de imagine fantastice, pe durata a ani de zile, finanțată generos și executată la virgulă, marele primar al țării, cel mai performant, cel mai vizionar, cel mai cum vreți. Astfel, pentru cei care acceptă această variantă – că el ar fi sursa, izvorul, fantasticei dezvoltări a marii noastre metropole de pe Criș, în care toate s-au făcut…, în care toți trăiesc bine și își permit de toate, tot la fel, sunt obligați, e musai, să accepte că tot domnia sa este și sursa mușcăturilor de țânțari care ne chinuie an de an. Nu merge una fără alta, doamnelor și domnilor.
Dar e bine că facem companii aeriene de stat, mari liberali…, în vreme ce lucrurile mărunte, Doamne feri, ne omoară.