Deși românii amână să cumpere locuințe, prețurile pe piața imobiliară continuă să urce. În cazul apartamentelor noi, creșterea de TVA ar putea fi o justificare. Însă, când vine vorba de apartamente vechi, unii vânzători testează piața, cu gândul că vor reuși să găsească cumpărător. Si ajungem la un nou paradox: în marile orașe, apartamentele vechi sunt mai scumpe decât cele noi.

Anul 2024 a început cu scumpiri pe piața imobiliară. Prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 9% de la un an la altul.

Monica Dudău – marketing manager agenție imobiliară: Să luăm ca exemplu Cartierul Dristor din București, unde avem pentru un apartament cu două camere, care spuneam că sunt cele mai căutate. Un preț mediu acum de 85.000 de euro, comparativ cu anul trecut unde probabil ar fi fost undeva la 77-78.000 de euro.

Construcțiile noi s-au scumpit cu 10%, cam în același ritm cu cele vechi. Creșterea TVA de la 5% la 9% este unul dintre motive. Mai mult, o Directivă Europeană îi obligă pe constructori să îndeplinească cerințe mai ridicate în privința eficienței energetice. Asta înseamnă să folosească materiale și echipamente de calitate.

Bogdan Ivan – secretar general Asociația de Dezvoltare Imobiliară din România: Fie că vorbim despre o casă, un bloc sau construcție, va trebui ca cel puțin 30% din sursele de energie utilizate să le folosească din resurse regenerabile. Acest lucru va face ca în general costurile de achiziție și de construire să fie mai ridicate. Vorbim aici de pompe de căldură, panouri fotovoltaice. Vorbim de sisteme de construire, de sisteme de izolare mult mai bune.

În cazul apartamentelor vechi nu există factori care să justifice scumpirile. Însă, prețurile apartamentelor noi au împins în sus și prețurile celor vechi. Explicația ar putea fi următoarea. Cei care vor să-și achiziționeze o locuință nouă, o vând pe cea veche la un preț cât mai aproape de cel al locuinței pe care vor să o cumpere. Alții, fie doar testează piața, în speranța că vor găsi cumpărători.

De exemplu: în martie anul trecut, o femeie a postat pe Facebook un anunț în care vindea un apartament cu 3 camere în București. Prețul era de 50.000 de euro nemobilat și 54.000 de euro mobilat. Deși nu a găsit un cumpărător, femeia a crescut prețurile. Într-un anunț postat în ianuarie, apartamentul se vindea cu 55.000 de euro gol și cu 58.000 de euro mobilat.

Apartamentele vechi s-au scumpit și în marile orașe din țară: în medie cu 14% în Brașov, cu 11% în Cluj și Iași, iar în Timișoara cu 8%. La capitolul tranzacții, cel puțin în primele trei luni ale acestui an, specialiștii văd o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut din cauza dobânzilor ridicate. (digi24.ro)

Articolul precedentOPINII. Prima generaţie din România care nu s-a născut săracă şi ce implicaţii aduce acest lucru
Articolul următorPoate fi boala secolului prevenită prin alimentație și un stil de viață sănătos? „Cu intervenții minore asupra modului de viață se poate crea o imunitate bună”