Ombudsmanul european a anunţat vineri lansarea unei investigaţii în legătură cu modul în care Comisia Europeană gestionează contractele de achiziţie a vaccinurilor anti-COVID-19 încheiate cu companiile farmaceutice în numele statelor membre ale UE, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană a cheltuit circa 2,5 miliarde de euro pentru plata unor avansuri în vederea achiziţiei a circa 2,3 miliarde de doze de vaccin de la şase companii farmaceutice care au vaccinuri anti-COVID-19 în prezent aprobate sau în fază experimentală. Preţurile, termenele de livrare şi alte clauze importante din contracte sunt păstrate secrete, Comisia Europeană susţinând că această confidenţialitate este esenţială pentru obţinerea unor condiţii contractuale cât mai bune.

”Tocmai am deschis o investigaţie privind refuzul Comisiei (Europene) de a oferi acces public la documentele privind achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19”, a declarat un purtător de cuvânt la Ombudsmanului.

Grupul Corporate Europe Observatory a cerut acces la contractul semnat cu compania AstraZeneca, primul încheiat de Comisia Europeană, şi la documente legate de negocierea contractelor. Comisia a respins o primă solicitare în acest sens şi în prezent este aşteptat răspunsul la a doua solicitare.

”Dat fiind interesul semnificativ al publicului pentru această problemă, doresc să cer Comisiei să emită o decizie de confirmare privind ambele solicitări de acces cât mai repede posibil şi nu mai târziu de 11 februarie”, a notat Ombudsmanul într-o scrisoare adresată vineri executivului comunitar.

State ale UE se plâng de livrări insuficiente de vaccinuri anti-COVID-19 şi de calendare incerte, politicieni şi responsabili din sectorul sanitar acuzând faptul că executivul comunitar a comandat prea puţine doze de vaccin de la producătorii care au avut succes în dezvoltarea acestuia (Pfizer/BioNTech şi Moderna), mizând în schimb pe aceia care înregistrează întârzieri în procesul de dezvoltare a vaccinurilor, în special compania franceză Sanofi şi cea germană CureVac. (sursa)

Articolul precedentHarta puterii în Guvern. De ce se bat filialele pe viață și pe moarte pentru funcțiile de ministru și secretar de stat
Articolul următorINVESTIGAȚIE. Cifrele oficiale de la STS arată că 5.000 de oameni sunt vaccinați în afara platformei. DSP a avertizat să se oprească