Ce tip de București vrem? Mi-e clar că alegem între mai multe variante, toate dezastruoase. Vrem un București exclusivist, cu chirii mari, interzis sărăntocilor, care să producă rente și ceva distracție? Sau poate o rezervație poluată pentru sărăntoci, presărată cu zone de lux sau cu lumea bună retrasă în Ilfov? 

Bucureștiul prietenos cu toată lumea va fi o amintire a sălbaticilor ani 90 – într-un fel, orașul acela ca un bazar era mai bun cu noi toți decât acum. Încă de pe vremea Gabrielei Firea plutea în aer un concept absolut hilar, pe care l-aș rezuma scurt: un București ca un Cluj.

Clujul a ajuns model nu pentru că ar fi vreo mostră de oraș funcțional, e mai curând o proiecție, o utopie, departe de realitate. Însă Clujul a produs ceva cert pentru o pătură subțirică de rentieri care sunt decisivi și în alegeri, și în decizii de politici publice: posesorii de apartamente/cartiere de închiriat.

Un hub IT a ridicat prețurile la apartamente, apoi a fost placat cu diverse noi condimente, cu două festivaluri trântite în mijlocul orașului – Untold și TIFF, politici foarte permisive pentru constructorii de blocuri noi etc. Așa s-a născut utopia Cluj, cea cu chirii mari și gunoi băgat sub preș.

Ce stă în spatele acestei reușite? O piață imobiliară cu care studenților, bugetarilor de rând, muncitorilor pe salariul de la mediu în jos le e din ce în ce mai greu să țină pasul. Bonus: episoade de cruzime socială (cazul Pata Rât) pentru eliberarea și „curățarea” orașului de elemente care pot scădea prețul.

Traficul e imposibil în Cluj, dezvoltări imobiliare haotice creează blocaje ca la București, într-un oraș de 10 ori mai mic, vezi Florești și nu numai. Orașul a devenit de nelocuit pentru mulți dintre clujenii get-beget. Dar mândria clujeană e de neînvins. Utopia orașului burghez cultural și universitar continuă să livreze oxigen unei creații urbane, de fapt, mult mai simple, creată după viziunea rudimentară „adunăm banii din România pentru un joc (deocamdată, nepiramidal) imobiliar”.

Cu așa viziune a ajuns Clujul model. Poate pentru că era măcar o viziune!, în alte administrații neexistând decât vedenii. Așa au ajuns orașe cu potențial poate mai mare să țipe că vor și ele „ca Clujul”, Timișoara fiind doar un exemplu, și Iași, și Constanța nu visează decât să ajungă huburi imobiliare pentru oamenii cu bani din zonă, să asigure un venit sigur și ceva distracție, un festival, ceva viață universitară cu studenți care să locuiască cu 300 de euro pe 20 de metri pătrați.

Citeşte întreaga ştire: Cum a ajuns Bucureștiul să se zbată între halucinațiile politice ale lui Nicușor Dan și mirajul de a fi un nou Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.