Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a susținut o declarație de presă în cadrul căreia a transmis că în țară există numeroase focare de COVID-19 și că rata de transmitere a virusului a crescut de la 0,6 până la pragul de 1,4.

Sinteza declarațiilor susținute de Nelu Tătaru:

– Tot ce ţine de carantină şi izolare la domiciliu rămân în continuare ca recomandări.

– În pofida a tot ce se discută, izolarea rămâne o regulă de bază, pentru tot ce înseamnă familii și persoane din jurul nostru.

– Mergem spre o rată de transmitere a COVID-19 de 1,4, avem în continuare focare.

–  Legat de deciziile Curții Constituționale și motivarea privind izolarea, carantina și internarea pacienților asimptomatici: Ne pregătim pentru un proiect legislativ pe care îl vom prezenta săptămâna viitoare, în care vom clarifica recomandările primite din partea CCR.

– Până la noi clarificări, rămâne acel articol penal privind zădărnicirea combaterii bolilor, rămâne izolarea la domiciliu.

Întrebat despre posibilitatea de redeschidere a restaurantelor, acesta a explicat: “Suntem la trei săptămâni de creştere constantă a numărului de cazuri. Evaluam fiecare creștere a fiecărei zilei, în măsura în care situaţia ne va permite, vom lua în calcul inclusiv redeschiderea restaurantelor. Dacă se impune, vom avea şi o nouă stare de alertă”. (sursa)

Articolul precedentRata șomajului din România a crescut la cel mai mare nivel din ultimii trei ani
Articolul următorMONSTRUOS! Ministerul Sănătății recunoaște OFICIAL că NU a declarat niciodată epidemie în România, pentru că nu se întruneau condițiile!!