Premierul Suediei, Magdalena Andersson, a demisionat miercuri seară, la doar câteva ore după ce fusese aleasă în această funcţie, în contextul retragerii unui partener de coaliţie şi respingerii proiectului de buget de către Parlament.

Magdalena Andersson a devenit prima femeie premier al Suediei miercuri la prânz. Însă proiectul de buget pe care Magdalena Andersson, liderul Partidului Social-Democrat, l-a propus a fost respins de Parlamentul de la Stockholm, iar Partidul Verzilor s-a retras din coaliţia guvernamentală. Parlamentul de la Stockholm a aprobat un proiect bugetar alternativ, elaborat de formaţiuni de opoziţie, printre care se numără partidul de extremă-dreapta Democraţii Suedezi (SD).

Ca reacţie, Magdalena Andersson l-a anunţat miercuri seară pe preşedintele Parlamentului, Andreas Norlén, că demisionează din funcţia de prim-ministru, semnalând că s-ar putea să vrea să fie aleasă din nou în acest post peste o anumită perioadă, conform publicaţiei Bild.

„Pentru mine, este vorba de respect, dar nici nu vreau să conduc un guvern în care ar putea apărea dubii asupra legitimităţii. Există o practică de tip constituţional că un guvern de coaliţie trebuie să demisioneze dacă se retrage un partid din coaliţie”, a afirmat Magdalena Andersson, citată de site-ul Politico.eu. (sursa)

Articolul precedentMedic veterinar: Trebuie să ELIMINĂM TOȚI PORCII din România! Chesnoiu: „Riscăm să ne pierdem identitatea de popor”
Articolul următorParlamentul votează azi Guvernul Ciucă / Toţi miniştrii propuşi au fost avizaţi favorabil în comisiile de specialitate