Luni, Consiliul Județean Bihor a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru proiectul parcului științific și tehnologic. Valoarea totală a proiectului este 32,9 milioane lei cu TVA (aproximativ 6,8 milioane euro), iar parteneri sunt U.A.T. Județul Bihor, prin Consiliul Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Societatea Parcuri Industriale Bihor S.A. și Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor S.R.L.

Din suma de 32,9 milioane lei, 16,1 milioane (49%) reprezintă grant nerambursabil, 15,3 milioane lei (46.5%) este contribuția proprie – cheltuieli eligibile, iar 1,4 milioane (4.5%) sunt cheltuieli neeligibile. „În privința valorii proiectului, defalcat pe parteneri, situația este următoarea: Consiliul Județean Bihor, 32.476.255,68 lei, iar Universitatea din Oradea, 500.000 lei din care 450.000 lei reprezintă grant nerambursabil”, transmite Consiliul Județean Bihor.

Un centru modern pentru cercetare și inovare

Clădirea în care va funcționa noul parc științific și tehnologic va avea un regim de înălțime parter și două etaje (P+2E) și va fi construită în vecinătatea Universității Oradea, pe un teren de 7622 mp, situat în intravilanul Municipiului Oradea. 

La nivelul parterului (1934,83 mp suprafață utilă), proiectul propune amenajarea unei zone de cercetare și prototipare cu laboratoare de prototipare dotate cu aparatură performantă (3), laborator de cercetare materiale avansate (1), laborator cercetare inteligență artificială (1), sală de conferințe (capacitate 300 persoane). La etajul 1 (1543,60 mp suprafață utilă) vor fi amenajate laboratoare de tip Open Lab (15), laboratoare Makers Eco-System (3). În cadrul laboratoarelor se vor efectua activități de transfer tehnologic în domeniul IT. La nivelul etajului 2 (1421,21 mp suprafață utilă) vor funcționa laboratoare de inovare (15), laboratoare Makers Eco-System (4). „Este un proiect important pentru județul nostru și pentru transformarea Universității din Oradea într-un pol regional de cercetare și inovare.

Pe termen mediu și lung, acest lucru va însemna șanse mai mari pentru tinerii absolvenți ai Universității de a-și găsi locuri de muncă mai bine plătite, iar pentru companiile bihorene va însemna oportunități în vederea dezvoltării prin transfer tehnologic”, a spus vicepreședintele Ioan Mang. Perioada de implementare a proiectului este 34 de luni, între 21.09.2020 – 31.07.2023.

Cea mai importantă contribuție a acestui proiect este că beneficiarii direcți, adică acele companii care vor fi rezidente, își vor putea mări gradul de inovare. Acesta a fost principalul punct pentru care conducerea Consiliului Județean Bihor a decis să fie parte a proiectului alături de mediul academic orădean, căci inovarea companiilor ce activează la noi în județ, prin acele structuri de cercetare și transfer tehnologic oferite de Parcul Științific ar putea fi elementul-cheie pentru a rămâne pe piață și a-și diversifica produsul ori procesele de producție. Și nu în ultimul rând, va fi un punct forte pentru atragerea companiilor axate pe cercetare și inovare înspre parcurile industriale din Tileagd, Săcueni și Tămășeu.

În cadrul proiectului vor fi realizate 5 transferuri tehnologice, 5 studii tehnologice oferite întreprinderilor, 2 activități de internaționalizare, un eveniment/curs de formare în inovare și se vor crea 5 locuri de muncă în domeniul tehnologiilor avansate. (sursa)

Articolul precedentPresa rusă: “Rachetele Patriot fără îndoială vor fi considerate ținte” când Rusia va ataca România
Articolul următorHARTA care arată cât de gravă este evoluția pandemiei în România în raport cu celelalte țări UE. Este pe primul loc la rata deceselor