Guvernul a amânat, din nou, proiectul de Hotărâre privind limitarea tarifelor RCA, ”pentru a fi analizate cele mai bune opțiuni”.      

Hotărârea de Guvern privind limitarea tarifelor RCA s-a aflat, inițial, pe agenda ședinței de Guvern de miercuri.

Potrivit unor surse guvernamentale, cel care ar fi cerut această amânare ar fi chiar premierul Nicolae Ciucă.

În momentul de faţă, ceea ce se întâmplă pe piaţa răspunderii civile auto nelinişteşte foarte mulţi cetăţeni. Pentru mulţi dintre români, inclusiv pentru noi, este greu de înţeles ceea ce s-a întâmplat într-o perioadă atât de scurtă de timp, când două societăţi de asigurări au intrat în insolvenţă sau au dat faliment. Este momentul în care, astăzi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Fiscală va veni în Guvern pentru a susţine un proiect de hotărâre. Pe baza propunerii dumnealui şi a analizei pe care o vom desfăşura în cadrul şedinţei, voi lua o decizie în acest sens“, a spus Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pornind de la situaţia creată pe piaţa poliţelor RCA, “o soluţie temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către ASF în luna martie 2023“. (sursa)

Articolul precedentRaluca Turcan (PNL): Pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greșeală care trebuie corectată la Camera Deputaților / Există două decizii CCR pentru prag, dar soluția este „un plafon modic”
Articolul următorCiolacu: PSD va vota doar ce recomandă profesioniștii din justiție în cazul pragului la abuzul în serviciu. Votul de azi nu este decizional