După țipetele triumfaliste din ultimele două zile, USR și AUR, într-o alianță mai puțin ciudată decât ar crede unii, își dau seama că nu pot face NIMIC fără PSD.
Dacă demonizarea AUR și a electoratului său era deja sport național pentru gașca Iohannis + PNL și, da, USR, demonizarea progresiștilor – din gură, nu cu fapta (!), se află în plin proces, început de Rareș Bogdan și Cîțu, care au amenințat că merg cu jalba la UE și la NATO și continuat azi, apăsat, de Iohannis – cel care teoretic și constituțional (ha, ha!…) se presupune a fi arbitru între forțele politice, dar care, vai, nu e decât președintele de facto al PNL. Desigur, președinte prin interpus, în persoana, speră el, a domnului Cîțu. Cel cu pușcăria în SUA. Printre altele… Deci e pe merit și performanță.
Dar să revenim…
Față de USR și AUR – pentru cei cu memoria mai lungă de o zi, PSD are avantajul de a mai fi depus moțiuni împotriva guvernelor de dreapta și, ce să vezi, de le fi și votat. Ceea ce, desigur, nu este cazul USR sau AUR.
Doar că în acest context este vorba despre relevanță.
Dacă accepta necondiționat jocul AUR și isteria USR, PSD și-ar fi pierdut, în mod clar, rolul de principal partid de Opoziție.
Prin întâmplările de aseară și de azi din parlament, PSD nu face decât să se reafirme ca lider incontestabil al Opoziției și ca singurul partid alături de care, cei care vor cu adevărat, dacă vor, pot dărâma guvernul Cîțu și pot decide întoarcerea la popor. Adică ANTICIPATE.
Deocamdată, jocul la offside al liderilor PSD pare unul inteligent. Într-o criză pe care nu a declanșat-o, PSD nu putea acționa, oricum, altfel. Dar, desigur, este un joc nu lipsit de pericole…
PS
Ah, și să nu uităm: Vreo 5 semnături pe moțiunea AUR-USR sunt cam dubașe, dat fiind că semnatarii NU sunt în țară… Ori, Ciolacu le-a spus clar de câteva zile să fie atenți la semnături! Poate n-au vrut…
