timesnewroman.ro: Felicitări pentru o carieră lungă şi plină de reuşite, Vali! Astfel sună urarea pe care i-au adresat-o inspectorii ANPC, colegii de ladă frigorifică şi angajaţii din bucătărie lui Vali, un macrou congelat care a împlinit anul acesta 65 de ani.
Deşi ar fi putut să mai petreacă ani buni în congelator, fiind încă relativ recognoscibil ca peşte, macroul Vali a decis să iasă la pensie anul acesta pentru a se dedica vieţii de familie, având zeci de stră-stră-strănepoţi într-o alimentară din apropiere. „Cel mai mic abia a fost prins, cel mai mare stă în galantar de vreo douăj’ de ani şi şi-a făcut o iubită plină de icre. Cum trece timpul!”, a oftat peştele congelat, cu ochii tulburi de emoţie.
„Îl admir foarte mult pe Vali. În congelator sunt condiţii grele, întuneric, umezeală, uneori sunt şi -18 grade. Eu am jumate din anii lui şi deja mă gândesc să mă retrag din joc”, spune Timotei, o hamsie din lada învecinată.
„Vali era cel mai vechi peşte de la noi din depozit, a trecut prin şase congelatoare şi ne-a adus sute de amenzi de la OPC şi Sanepid. Am învăţat foarte multe de la el. Nu îl vom uita niciodată şi îi dorim pensie lungă!”, a declarat Marian, patronul localului din Mamaia unde macroul Vali nu a fost gătit niciodată. (sursa)