Medicii de familie care aleg să profeseze în mediul rural vor primi stimulente financiare, bolnavii cronici ar urma să beneficieze de consultații la distanță pentru monitorizarea stării lor de sănătate, iar pacienții care au suferit un atac vascular cerebral ar urma să beneficieze de îngrijiri medicale la domiciliu – sunt câteva dintre noutățile cuprinse în proiectul contractului cadru al CNAS pe anul 2023.

Noul contract, ce urmează să fie aprobat de Guvern, va intra în vigoare la data de 1 iulie, conform Hotnews.

Principalele noutăți din contractul cadru pe anul 2023:     

Întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate, mai ales în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populației, prin acordarea de consultații preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista acestuia;    

Impulsionarea intrării în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate a unui număr mai mare de medici de familie, prin modificarea numărului optim de persoane înscrise pe listele acestora, în scopul facilitării accesului populației la serviciile de asistență medicală primară;

Creșterea accesului persoanelor defavorizate din mediul rural la servicii de asistență medicală primară prin extinderea stimulării financiare a medicilor de familie care aleg să practice în acest mediu;    

Lărgirea accesului persoanelor la servicii medicale oferite în sistem ambulatoriu și de spitalizare de zi, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor;    

Posibilitatea acordării la distanță a unor consultații pentru monitorizarea bolilor cronice;

Completarea pachetului de îngrijiri medicale la domiciliu pentru pacienții care au suferit un atac vascular cerebral;    

Introducerea dispozitivelor compresive în lista dispozitivelor decontate din bugetul CNAS;

Reglementarea schemei de adopție a produselor biosimilare la 50% din pacienții aflați în terapie cu medicamente biologice, pentru creșterea accesului la tratamente decontate din bugetul CNAS (De exemplu, această reglementare ar permite tratarea a încă 5 pacienți față de cei aflați în prezent în terapia celulara oncologică CAR-T);    

Renunțarea la limitarea teritorială a acordării îngrijirilor medicale la domiciliu si a celor paliative, astfel încât pacientul să primească serviciile medicale la locația declarată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență, având în vedere faptul că de multe ori pacienții imobilizați la pat sunt nevoiți să locuiască în perioada respectivă împreună cu rudele, într-un alt județ.

Este prevăzută și plata în funcție de performanță, realizată anual, în trimestrul I al anului următor celui pentru care se măsoară gradul de realizare al indicatorilor de performanță, pentru activitatea realizată începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Plata în funcție deperformanță se acordă medicilor de familie aflați în contract cu casa de asigurări de sănătate.

„Prin intermediul proiectului noului Contract-cadru supus dezbaterii publice propunem introducerea unor măsuri care stimulează segmentul de prevenție în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate, măsuri care vor reașeza și reorienta preocupările de menținere a sănătății și depistare precoce a bolilor, atât ale furnizorilor cât și ale populației. Suntem convinși că prin investiția în medicina preventivă, în timp vom putea culege roadele beneficiilor reflectate în starea de sănătate a populației”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Astfel, medicii de familie ar putea primi salarii mai mari cu 50%, conform noului Contractul Cadru al CNAS pe 2023. Aceștia sunt nevoiți să respecte o singură condiție – Medicul de familie nou-venit într-un sat ar urma să încaseze, timp de șase luni, cu 50% mai mult decât unul care lucrează în oraș, cu condiția să meargă într-o localitate în care nu mai este alt doctor și nici cabinet medical, conform Antena 3.

Prin intermediul acestei modificări, autoritățile fac astfel primul pas pentru a încerca să acopere deficitul acestor specialiști. Aproape 2.000 de medici de familie lipsesc din sistemul de sănătate din România. (sursa)

Articolul precedentUniunea Europeană recomandă interzicerea creșterii în cuști a păsărilor de curte. Reacția industriei
Articolul următor„Aliaţii sunt pregătiţi să crească nivelul prezenţei militare în ţările de pe Flancul estic”. Declarația comună a liderilor B9