Vineri se face mult mai cald decât ar trebui. Se înnorează, însă, în cea mai mare parte a ţării. Ploile se extind în jumătatea sud-vestică, iar spre seară ajung şi în celelalte zone.

Maximele pornesc de la 12 grade în depresiuni şi ajung la 20-21 de grade în sudul României.

În Dobrogea și Bărăgan avem o zi cam mohorâtă, dar cu temperaturi foarte ridicate şi 19-20 de grade în Bărăgan. Vântul se menţine activ, cerul se umple de nori, iar mai pe seară vin şi ploile.

La fel va fi şi mai sus în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: mulţi nori, vreme caldă şi câteva reprize de ploaie în orele serii. Maximele ajung la 18-19 grade- valori de luna aprilie, iar la noapte vor fi în jur de 8-9 grade.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem vreme neobişnuit de caldă pentru aceasta periodă, cu 17-18 grade după prânz. Cerul se înnorează şi aici, iar şansele de ploaie cresc după lăsarea nopţii.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi cam mohorâtă şi s-ar putea să plouă după prânz. Se mai încălzeşte faţă de ieri şi temperaturile urcă până la 15-17 grade.

În vestul ţării rămânem cu vremea caldă, dar norii se înmulţesc treptat şi o să plouă mai mult în a doua parte a zilei. Maximele ajung la 18 grade, iar ploile continuă şi pe timpul nopţii.

Şi în Transilvania se face foarte cald şi se ating 16-17 grade. Cerul se umple de nori, iar ploile se extind pe seară şi la noapte. Pe crestele Carpaţilor pot să apară condiţii de lapoviţa şi ninsoare, iar vântul mai are ceva intensificări.

În Oltenia avem o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit şi multe ploi. Cantităţile de apă pot trece de 25 de litri metru pătrat. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Temperaturile scad faţă de ieri, dar se menţin peste mediile perioadei.

Şi în ţinuturile sudice avem o zi cam mohorâtă, cu şanse mai mare de ploaie la apropierea nopţii. Temperaturile depăşesc cu mult valorile normale şi ajunge pe la 20-21 de grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, avem tot vreme foarte caldă. Se ating 20 de grade şi asta înseamnă cu 10 grade mai mult decât ar trebui. Domină atmosfera închisă. Se mai simte un pic şi vântul, iar spre seară şi la noapte este posibil să plouă.

Vremea azi, la munte

Şi la munte o să fie foarte cald pentru această perioadă. Ploile se extind în a doua parte a zilei şi vor fi mai abundente în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Pe creste s-ar putea să cadă lapoviţă şi ninsoare. Vântul mai are unele intensificări, însă nu mai vorbim de viteze mari.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, şi sâmbătă se face mult mai cald decât ar trebui. Vântul devine mai insistent şi maxima ajunge la 19 grade. Avem vreme frumoasă în prima parte a zilei şi câţiva nori de ploaie mai târziu.

Duminică se răceşte simtior. De fapt temperaturile ajung la valori mai potrivite pentru această perioadă vor fi cel mult 12 grade pe la prânz. Atmosfera se menţine însorită toată ziua.

Luni rămânem cu vremea frumoasă şi se încălzeşte uşor. Norii apar destul de rar şi maxima ajunge la 14 grade.

La munte, sâmbătă temperaturile scad în masivele vestice şi nord-vestul, iar maine-noapte se răceşte şi în restul zonelor montane. Mai vin ceva ploi. Pe creste, dar şi în Carpaţii Occidentali o să fie lapoviţă şi ninsoare. Vântul prinde putere la altitudini mari.

Duminică se arată soarele, dar se face mai frig. Pot să apară ceva fulguieli, iar vântul bate tare, mai ales în zona înaltă din Carpaţii Meridionali şi Orientali.

Luni se încălzeşte din nou. O să avem vreme frumoasă, soare, câţiva nori şi un vânt mai intens pe creste.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentJudețele cu cea mai mare încredere în firmele de asigurări. Doar 19% dintre locuințe sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale
Articolul următorCartelul mexican suspectat de răpirea şi uciderea, din greşeală, a doi americani îşi cere scuze şi predă autorităţilor cinci dintre membrii săi