Șoferii care comit infracțiuni grave la volan pot rămâne fără permis de conducere în orice stat al Uniunii Europene.

Legea votată, marți, în Parlamentul European îi vizează pe șoferii implicați în accidente cu victime, dar și pe cei care sunt prinși la volan băuți și drogați, ori conduc cu viteză. În prezent, unui conducător auto nu i se poate lua permisul decât în țara unde i-a fost emis.

Cu acest răspuns a încercat Ilie Năstase să scape de pedepasă în 2018, atunci când a fost prins conducând un scuter cu permisul abia suspendat.

Conform legii în vigoare, dacă un permis este eliberat în România sau în altă țară, nu poate fi retras sau suspendat decât pe teritoriul țării respective. Iar șoferul sancționat nu apare în evidențele altor state. Uniunea Europeană vrea să schimbe această lege.

Ce prevede noua propunere legislativă

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi: „Cunosc pe cineva care a depășit viteza în Germania. Nu mai poate să conducă în Germania pentru că are carnetul suspendat acolo, dar poate liniștit să conducă în Belgia, in România sau în altă parte. Ce facem noi? introducem pentru prima dată această regulă cand comite infracțiuni grave într-un stat membru atunci statul emitent al carnetului de șofer este înștiințat și rugat să-i suspende dreptul de conducere în toată Uniunea Europeană”.

Noua propunere legislativă definește infracțiunile grave. Este vorba de consumul de alcool și de droguri, accidente cu victime sau depășirea vitezei legale cu peste 50 de kilometri la oră. Pentru zonele rezidențiale, europarlamentarii vor ca sancțiunile să se aplice de la 30 de kilometri peste viteza legală.

Deputații europeni vor ca noua lege să cuprindă termene clare. Propun ca în zece zile lucrătoare țările Uniunii Europene să se informeze reciproc cu privire la deciziile privind suspendarea dreptului de a conduce a unui șofer și alte 15 zile lucrătoare pentru a decide dacă aceasta se va aplica în toate statele membre. Persoana vizată ar trebui informată cu privire la o decizie finală în termen de șapte zile lucrătoare.

Propunerea ar putea intra în vigoare cel mai probabil după alegerile europarlamentare din iunie. Între timp, la noi, a fost adoptat tacit în Senat un proiect prin care șoferii băuți sau drogați care produc accidente cu pierderi de vieți omenești să rămână fără permis pe viață. Acesta a fost trimis la Camera Deputaților, for decizional.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentUSR a ajuns partidul anti Justiție!
Articolul următorMinistrul Turismului: Numărul turiştilor străini, care au sosit în România în 2023, a crescut cu 26,5% faţă de anul precedent / Bihorul nu stă foarte bine, dar nici foarte rău