Un cititor BihorNews.ro ne trimite un text în urma știrii publicate ieri cu privire la faptul că senatorul PSD, medicul chirurg Florian Bodog, l-a salvat pe deputatul PNL Ioan Cupșa, care avea dificultăți grave de respirație în timpul zborului de la Oradea spre București.

Bărbatul își dorește astfel să reacționeze la unele comentarii apărute în spațiul online – desigur, sub anonimat – după aflarea pățaniei


citește și: Senatorul PSD Florian Bodog, medic chirurg, l-a resuscitat pe un deputat PNL, tot din Bihor, în avionul spre București!


Mare umilință trebuie să fi fost pentru peneliști, ne scrie bihoreanul, ca unul dintre liderii lor să trebuiască salvat de un brancardier – că parcă așa era propaganda plătită să îl numească pe doctorul Bodog!… Mare de tot, continuă acesta, la ce mesaje postează.

Oare dacă în locul domnului deputat – căruia îi doresc să fie sănătos – era un alt mare barbat de stat, cum îl numea un pesedist pe Gavril Bolojan, ar fi refuzat ajutorul doctorului Bodog și s-ar fi sufocat?

Dar dacă era vorba de unul dintre propagandiști bolojanieni plătiți din bani publici? S-ar fi transformat pe loc în Cato, Cicero sau Seneca? Întreb pentru un prieten…

Sau nu, scuze, cred că ar fi chemat trenul de Cluj! – mai scrie bihoreanul.

Trenul de Cluj, spune omul, egal cel mai bun doctor în Oradea neasfaltată!

Și mai am o întrebare, ne scrie acesta, tot pentru proagandiștii online:

Oare avea Bodog voie să îl salveze pe Cupșa, că doar era în drum spre Senat, deci nu cu pontajul la spital? Că și așa se tot întreabă cum de își organizează timpul atât de bine. Uite cum! Mai salvând câte o viață, deși în declarațiile de după incident, Bodog însuși a fost extrem de modest și de sec.

Câte întrebări își poate pune un consumator de știri din Bihor… – mai scrie cititorul nostru.

Sănătate la toată lumea!

Articolul precedentIohannis spune că a aprobat tranzitarea prin România a echipamentelor donate de către Finlanda Ucrainei! Dacă ne uităm la hartă, e tare ciudat…
Articolul următorCând se încălzește vremea – prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni