CNAIR va lansa licitația pentru construirea Drumului Expres Oradea -Arad săptămâna viitoare, a anunțat vineri, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Practic, cel mai important proiect de infrastructură rutieră ,,descentralizat” și preluat de către autoritățile locale din Bihor și Arad va fi derulat tot de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu s-a referit la Drumul Expres Oradea-Arad ca ,,autostradă“, (profil DEx)  și a explicat că este cel mai scurt traseu din Nordul spre Sudul Europei : ,,Săptămâna viitoare, probabil CNAIR va lansa în licitație Autostrada Arad-Oradea. Autostrada Arad-Oradea. Legătura Nord-Sud se face prin Gdansk (Polonia), adică de la Marea Baltică până la Salonic (Grecia) Marea Egee se face, cum, Gdansk, Varșovia, Kosice, Slovacia, Debrecen, Ungaria, Oradea, Arad, Timișoara, Moravița, Belgrad, Salonic. Este cel mai scurt drum. Repet, săptămâna viitoare se lansează în licitație care trebuie să se continue cu Timișoara-Moravița” a transmis Grindeanu.

Finanțarea obiectivului de investiții în valoare de peste 11 miliarde lei (inclusiv TVA) se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, a transmis Ministerul Transporturilor.

Spre deosebire de proiectul din 2008, Drumul Expres Oradea – Arad va avea vamă nouă la Salonta între România și Ungaria, o lungime de 120 km. (anterior erau 134 km), 18 km drumuri de legătură (în loc de 8,5), un punct de sprijin și întreținere, 8 spații de servicii și 86 de poduri și pasaje (plus 20).

Traseul în plan: Drumul expres Arad – Oradea pornește din drumul de Legătură Centura Oradea – A3 (aflat în execuție și include un sector din drumul expres) se desfășoară spre sud, ocoleste localitatea Livada de Bihor, continuă în lungul magistralei de cale ferată Oradea – Arad, ocolește localitatea Salonta, continuă în lungul DN 79, ocoleste municipiul Arad și face joncțiunea cu Varianta de Ocolire Arad (realizată la nivel de autostradă) în nodul rutier prevăzut la intersecția cu DN 7. Lungimea traseului revizuit al drumului expres este de 120,47 km. În cadrul proiectului este prevăzut, suplimentar fața de SF-ul inițial, realizarea unui drum de legătură cu lungime de 10 km din zona Municipiului Salonta spre granița cu Ungaria, care cuprinde și amenjarea unui punct de trecere al frontierei.

Viteza de proiectare pentru drumul expres Arad – Oradea este de 140 km/h În regiunile de deal viteza de proiectare a fost redusă la 120 km/h, iar nodurile rutiere de tip „A” sunt proiectate la viteza de 80 km/h.

Obiectivul general al Drumului expres Arad – Oradea, așa cum este definit în MPGT, îl reprezintă îmbunătățirea eficienței socio-economice a rețelei de transport rutier în România, prin reducerea timpului de deplasare între Arad și Oradea, prin umare, îmbunătățirea conectivității la nivel regional. (sursa)

Articolul precedentTopul salariilor medii nete din România. În ce sectoare se câștigă cel mai bine?
Articolul următorSir George Iacobescu, românul care a schimbat faţa Londrei: “Cu toţii am crescut cu trupul în România, dar cu mintea în lumea occidentală”