Franţa, Germania şi Italia au salutat vineri un ”progres major” în reforma politicii europene de azil, după ce majoritatea miniştrilor europeni de interne s-au declarat favorabili unei propuneri privind un ”mecanism voluntar de solidaritate”, în virtutea căruia circa 12 state membre ale UE s-au arătat dispuse să preia migranţi sosiţi în statele membre mediteraneene, relatează Agerpres, conform AFP.

Potrivit ministrului de interne german Nancy Faeser, printre cele 12 state se numără Franţa, Germania, Luxemburg, România şi Bulgaria. Detaliile acordului, numărul exact al migranţilor care vor fi relocaţi către aceste state, urmează să fie stabilite în următoarele 10 zile, a mai precizat Nancy Faeser.

Ministrul de interne francez Gérald Darmanin a anunţat la rândul său o reuniune ”în zilele următoare” pentru concretizarea acordului de creare a acestei ”platforme a solidarităţii”.

Potrivit oficialului francez, o ”largă majoritate” a miniştrilor europeni de interne care au participat vineri la o reuniune la Luxemburg au susţinut propunerea preşedinţiei franceze a Consiliului UE de creare a acestui mecanism.

Conform propunerii, statele membre care nu doresc să preia solicitanţi de azil din statele mediteraneene aflate sub presiune (precum Italia, Spania, Grecia sau Malta) s-ar angaja să le ofere acestor ţări o contribuţie financiară sau în personal pentru gestionarea frontierelor.

Conform mai multor surse europene citate de AFP, obiectivul este de a atinge în primul an 10.000 de relocări din statele aflate în prima linie a sosirii migranţilor către cele care doresc să participe la mecanismul voluntar de solidaritate.

Ministrul de interne italian Luciana Lamorgese a evocat astfel ”un progres strategic important către o politică europeană de gestiune comună a fluxurilor migratorii echilibrată şi inspirată de principiile solidarităţii şi responsabilităţii”.

În schimb, Olanda a transmis că nu va prelua migranţi, întrucât sistemul său de azil este deja sub presiune, însă ar putea contribui într-un alt mod, conform unei surse diplomatice.

La rândul ei, Austria şi-a exprimat ostilitatea faţă de propunerea Franţei, avertizând că ”un semnal greşit va fi transmis traficanţilor” care ajută migranţii să vină în Europa. (sursa)

Articolul precedentBaronul Bolojan, învins din nou în instanță: Hotărârea prin care s-a stabilit traseul centurii Aleșd printre case, suspendată
Articolul următorMacron vine marți în România. Îl va întreba cineva, oricine, despre #Schengen?