Președintele Klaus Iohannis a declarat azi că își dorește ca președinții consiliilor județene să fie în continuare aleși de către consilierii județeni și nu prin votul direct al cetățenilor. Astfel, șansele de a vedea modificări ale legilor electorale și la acest capitol sunt aproape nule. Totuși, dat fiind că argumentul central – la nivel declarativ, pentru susținerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin a fost cel legat de legitimitate și democrație, președintele nu a explicat motivul pentru care doar primarii ar avea nevoie de astfel de legitimitate, dar nici nu a spus că viitorii președinți de consilii județene ar fi mai puțin legitimi dacă nu sunt aleși de cetățeni.

Mai mult, în expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea legilor electorale, depus azi la Parlament de către PNL, guvernul susține că unii edili ”urmăresc în exercitarea și perpetuarea mandatului obținerea unei susțineri facile din partea unei minorități a comunității”… Cum se potrivește asta cu alegerea președinților de consilii județene de către o minoritate și mai mică nu ni se explică.

Aceasta este doar una dintre contradicțiile logice promovate de președintele Iohannis și partidul său de guvernământ cu privire la necesitatea schimbării legii pentru organizarea alegerilor locale, fapt care nu poate decât să ne întărească bănuiala că întregul demers nu are nimic în comun nici cu legitimitatea și nici cu democrația, ci doar cu anumite calcule electorale care, în curând, își vor dovedi sau nu validitatea.

Pentru că, oameni buni, despre asta este vorba: despre troc. În spatele oricăror argumente de fațadă, toate aceste idei vehiculate de guvernanți în spațiul public ascund un singur lucru: urmează trocuri politice și trafic de voturi cu nu s-a mai vazut de ceva vreme pe aceste meleaguri. Curat legitimitate și curat (sic!) democrație.

Articolul precedentNu mai ascundeți stresul de la muncă!
Articolul următorUn partid important se ”întărește” cu traseiști politici