Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi, 8 septembrie, dobânda de referinţă cu 0,75%, aceasta fiind cea mai mare creştere a costului creditului decisă vreodată de instituţia de la Frankfurt, în contextul exploziei inflaţiei în zona euro, transmite AFP.
”Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 75 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 1,25%, 1,50% şi, respectiv, 0,75% începând cu data de 14 septembrie 2022”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.
În condiţiile în care inflaţia în zona euro a ajuns la un maxim istoric de 9,1% în luna august, gardienii euro sunt îngrijoraţi că o creştere rapidă a preţurilor ar putea să devină un fenomen de durată, ceea ce ar eroda valoarea economiilor gospodăriilor şi ar declanşa o spirală salarii-preţuri greu de controlat.
”Pe baza evaluării sale actuale, Consiliul guvernatorilor anticipează că, în cadrul şedinţelor următoare, va majora în continuare ratele dobânzilor pentru a frâna cererea şi a proteja împotriva riscului unor valori persistente în sensul creşterii anticipaţiilor privind inflaţia. Consiliul guvernatorilor va reevalua periodic traiectoria politicii sale monetare în concordanţă cu informaţiile noi şi cu evoluţia perspectivelor inflaţiei”, subliniază BCE în comunicatul de presă.
Noi estimări privind inflația și situația economică
În paralel, experţii BCE şi-au revizuit semnificativ în sens ascendent proiecţiile privind inflaţia, anticipând că aceasta se va situa, în medie, la 8,1% în 2022, la 5,5% în 2023 şi la 2,3% în 2024. Comparativ, în luna iunie a acestui an, instituţia de la Frankfurt prognoza o inflaţie de 6,8% în 2022 şi 3,5% în 2023.
”Inflaţia se menţine la niveluri mult prea ridicate şi este probabil ca aceasta să rămână superioară ţintei o perioada îndelungată”, subliniază BCE.
De asemenea, Banca Centrală Europeană şi-a îmbunătăţit joi estimările privind creşterea Produsului Intern Brut în zona euro pentru 2022, dar şi-a revizuit semnificativ estimările pentru 2023, în contextul crizei energetice provocată de războiul din Ucraina.
Instituţia monetară se aşteaptă în prezent la o ”stagnare” a activităţii economice la finele lui 2022 şi începutul lui 2023. Experţii BCE anticipează, în prezent, o creştere economică de 3,1% în 2022 şi una de doar 0,9% în 2023, faţă de prognozele din luna iunie, care mizau pe un avans de 2,8%, respectiv 2,1%. Pentru 2024, instituţia monetară mizează pe o creştere a PIB de 1,9%, faţă de un avans de 2,1% cât estima anterior.
Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:45 (ora Europei Centrale), ocazie cu care şeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi. (sursa)