Mulți au crezut că negocierile pentru formarea guvernului sînt inspirate de patrie și națiune, de binele public și de urgența situației, dar s-au înșelat. Aceste negocieri exprimă, de fapt, preferințele sexuale ale politicienilor. Ne-o spun chiar ei, prin ceea ce răzbate de la discuții. Rareș Bogdan zice: „Nu pot să stau capră la piața din Buzău“ și, oricît ai căuta interesul național sau dragostea de țară în această frază, nu găsești decît un status pornografic. Nu e vorba despre o neputință propriu-zisă, despre dificultatea de a se apleca, ci, se pare, despre o neputință morală. Nu capra în sine îl deranjează pe Rareș, adică nu statul senzual în patru labe, ci piața din Buzău. E o trimitere la Marcel Ciolacu, se înțelege. Rareș zice că nu se poate împerechea cu Marcel, și se poate ghici în această exprimare argotică a caprei acel ritual de ațîțare, acele mofturi prin care cocotele cedează un pic mai greu.
Kelemen Hunor are aceeași atitudine ca Rareș Bogdan, doar că el rămîne în picioare: „Nu e posibil să stăm cu pantalonii dați jos pînă la genunchi și să așteptăm poștașul în fiecare lună“. Se pune întrebarea: de ce să stea cu pantalonii dați jos pînă la genunchi dacă nu pentru o interacțiune erotică? Și, apoi, de ce să facă ungurii sex anal? Le-o cere patria? Pandemia? Minoritatea maghiară? Urgențele economiei? Iar poștașul, de bună seamă un pervers care nu poate fi oprit, vine lună de lună, atras de pantalonii lăsați pînă la genunchi.
O țară aflată în criză medicală, socială și economică crede că așteaptă formarea guvernului, dar, în realitate, așteaptă ca partidele să-și negocieze, în limbaj de depravare masculină, raportul umilință-bani.
Strălucitul pornograf Băsescu trasa, la vremea lui, limitele politicii externe românești în stilul submisiv golănesc, adorat de întreaga clasă politică: „Decît să sug p… la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug p… la un singur licurici mai mare“. Așa au penetrat în societatea românească primele încurajări porno de sus în jos. Muia a pornit de pe buzele lui Băsescu („Muie, ți-am spus!“), a aterizat cîțiva ani mai tîrziu în gura mișcării #rezist și pe plăcuța suedeză, pentru ca apoi să revină la Cotroceni. Fără s-o pronunțe ca atare, Iohannis a îngăduit-o și a folosit-o cu lăcomie în avantajul lui: „E o formă de exprimare democratică“.
Clasa politică românească se comportă ca o gașcă de cartier care-și împachetează intențiile în limbajul cel mai la îndemînă. Incultă, imorală și disprețuitoare, ea reduce interesul națiunii și buna guvernare la un fel de rut golănesc din care ies bani. Iar atunci cînd jură cu o mînă pe biblie, demnitarul român o ține pe cealaltă la prohab, să se asigure că nu-l doare nimic.
