Starupcafe.ro informează că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tânărului fermier” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 14 martie 2020. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Sprijinul public acordat prin intermediul submăsurii (sM) 6.1 este 100% nerambursabil și este în valoare de maximum 50.000 de euro.

Banii europeni se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși 3 ani sau 5 ani pentru exploatațiile pomicole.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri care se instalează ca unici șefi al exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulţi acţionari, unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Conform art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, „tânăr fermier” înseamnă o persoană care:

  • are vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii,
  • deține competențele și calificările profesionale adecvate,
  • se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.

Pentru a fi eligibilă, exploataţia trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiţii la solicitarea finanțării:

  • să aibă o dimensiune economică cuprinsă între12.000 – 50.000 SO (producție standard),
  • să fie înregistrată ca microîntreprindere sau întreprindere mică
  • să fie înregistrată în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA.

Articolul întreg poate fi citit aici.

Articolul precedentMinistrul Sănătății nu recomandă românilor din Italia să vină acasă de Paști
Articolul următorMoise Guran cheamă la proteste împotriva PNL