Reprezentanţii PSD condamnă dublul standard practicat fără ruşine de conducerea USR, după ce mai mulţi lideri marcanţi ai acestui partid au devenit „penali cu acte în regulă”, potrivit propriei lor terminologii.

„În loc să convoace de urgenţă forurile statutare ale partidului pentru a-i exclude pe USR-iştii penali, aşa cum cereau altor partide în situaţii similare, preşedintele USR calcă în picioare independenţa justiţiei cu atacuri politice directe la adresa procurorului de caz şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este un act grosolan de subminare a statului de drept şi a instituţiilor din justiţie şi e cu atât mai grav cu cât cei anchetaţi sunt acuzaţi că au produs cel mai mare prejudiciu înregistrat vreodată într-un dosar de corupţie din România”, precizează reprezentanţii PSD, vineri, într-un comunicatul de presă.

Sursa citată mai spune că „nimic din ceea ce invocă USR în cazul altor politicieni cercetaţi penal nu se aplică în cazul penalilor din propriul partid”.

„Nicio «demisie de onoare», niciun îndemn către cei anchetaţi «să facă pasul în spate» până îşi «demonstrează nevinovăţia» în instanţă, nicio delimitare politică a partidului faţă de proprii penalii! Conducerea USR face şi de această dată scut în jurul penalilor, la fel cum a procedat şi în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand”, mai indică sursa menţionată.

Social-democraţii mai spun că sloganul „Fără penali în funcţii publice!” trâmbiţat de USR în campaniile electorale devine astfel cea mai mare minciună politică şi cel mai dezgustător act de trădare a electoratului.

„Ruşine USR!”, conchide sursa amintită. (sursa)

Articolul precedentCreștere alarmantă a accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice: De peste 52 de ori în ultimii 5 ani
Articolul următorMinistrul Justiției spune că va cere ajutorul Coaliției și al Guvernului pentru mutarea penitenciarelor din centrele orașelor. A făcut referire și la Oradea