Iohannis și-a umezit paloșul. Cine a văzut pisica

Dr. Lucian Bode a primit de la Klaus Iohannis lovitura în plin și, spun surse din partid, nu numai fără avertisment, dar și după ce, în scandalul plagiatului, ar fi întrebat „în deal” dacă e sau nu cazul să demisioneze și primise un răspuns negativ.

Nu cred că ministrul dr. Bode ar fi opus rezistență dacă i se cerea să plece. Și totuși dl Iohannis a preferat să-l execute pe ministrul de Interne în direct, admițând două chestiuni esențiale:

1. Că e o problema cu teza de doctorat, ceea ce dr. Bode s-a străduit să nege cu toate argumentele cu putință.  

2.Că această problemă are impact asupra partidului, deci trebuie rezolvată.

De ce abia acum? Pentru că, cumulat cu toate celelalte nefăcute în serie ale ministrului, aproape zilnice, sondajele pe care le primește președintele au arătat că daunele au ajuns la nivel de avarie și necesită intervenție.

De ce așa? Pentru că dl Iohannis avea nevoie să își umezească public paloșul. Și ca să își mai spele un pic din imagine, dar și ca să le răspundă celor care îl puteau considera prea repede ieșit la pensie.

Poate dr Bode să opună rezistență? A miorălit ceva despre nevinovăție „la virgulă” într-un comunicat, dar nu are nicio șansă. Dacă rămâne în funcția guvernamentală, cel puțin, nu doar el, ci și Nicolae Ciucă ar  pune în discuție autoritatea președintelui, ceea ce este exclus.

Unda de șoc în PNL a fost imensă, pentru că dr Bode nu este doar ministru de Interne, mai mult cu numele, ci și secretar general al PNL, adică al doilea om în partid, mulți spun chiar primul, având în vedere că dl Ciucă nu înțelege și nici nu are timp pentru mecanismele interne.

În PNL, deja tensionat, fracturat și frustrat, începe lupta pentru putere, pentru început pentru Ministerul de Interne, dar probabil și pentru cea de secretar general.

Anticiparea acestor efecte a fost unul dintre motive, probabil, pentru care Klaus Iohannis a dat termenul pentru rezolvarea problemei – rotativa. Dar nu singurul.

Interesant că, în timp ce capul lui dr. Bode era zburat dintr-o mișcare, dl Iohannis a avut grijă să dea un mesaj de susținere pentru Virgil Popescu, extras cu penseta din scandalul OMV – taxa de solidaritate, deși regulamentul european a fost negociat de miniștrii Energiei, înainte de a fi aplicat de Ministerul de Finanțe.

Nu știu dacă mai puteau bricola Finanțele ceva, părerile sunt împărțite, dar în mod cert ministrul Popescu a fost parte la nașterea regulamentului în forma actuală.

Președintele o fi simțit nevoia și să dea o satisfacție PNL după șocul Bode, dar cred că explicația principală ține de poziția extrem de solidă a lui Virgil Popescu dincolo de partid, și prin pădurile Capitalei, dar și mai departe de ele.

Nu îmi amintesc la câte nunți în afara de cea a fiicei lui Virgil Popescu a fost prezent însărcinatul cu afaceri al SUA în România. 

Ioana Ene Dogioiu / spotmedia.ro

Articolul precedentFlorian Sîrca. Restructurare a la Bolojan: S-au concediat oameni, dar s-au dublat cheltuielile!
Articolul următorOradea. Târgușorul de 1,6 zile…