Cheltuielile de funcţionare (operaţionale) ale Primăriei şi instituţiilor subordonate, aproape s-au dublat din 2018 şi până în prezent, când au ajuns la 266 milioane de euro pe an – scrie politicianul Florian Sîrca, într-o postare pe Facebook.

De fapt, spune Sîrca, Oradea conduce în topul cheltuielilor de funcţionare, devansând municipii cu un număr mai mare de locuitori: Constanţa – 177 milioane euro, Craiova – 130 milioane euro, Timişoara – 200 milioane euro, Iaşi – 229 milioane euro, fiind aproape la acelaşi nivel cu Clujul, care are cheltuieli cu doar 20 milioane euro mai mari decât Oradea.

De notat că la acest „imens succes” s-a ajuns fără a beneficia de promovarea realizată de APTOR, desigur, mai precizează autorul.

În timp ce Ilie Bolojan a candidat la Consiliul Judeţean pentru a demonstra întregii ţări cum se reduc cheltuielile în administraţie dând oamenii afară – a se citi cum se împrăştie clientela politică prin alte instituţii publice – n-ar fi rău să revină în Primăria Oradea în 2024. Vrem să ne predea o lecţie de reală reformă de personal şi de cheltuieli în toate instituţiile subordonate Primăriei – spune Sîrca.

𝗖𝗵𝗲𝗹𝘁𝘂𝗶𝗲𝗹𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘂 𝗰𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂𝘁:

  • nu din pricina subvenției la termoficare(rămasă la același nivel de câțiva ani), a burselor pentru elevi, scutirilor pentru pensionari ori pentru că s-au diminuat chiriile aşa-ziselor locuinţe sociale (bordeie mizere nereparate) închiriate persoanelor aflate la nevoie.
  • în condiţiile în care tarifele la toate serviciile publice oferite de Primărie – gunoi, încălzire, apă, canal, parcări – s-au majorat.
  • pentru că instituţiile publice aflate în subordinea Primăriei sunt căpuşate de administraţia penelistă, nu fără ştiinţa marelui strateg de la CJ..

Sper, scrie Florian Sîrca, că nu lupta pentru desfiinţarea ansamblului Crişana să-l fi ostenit pe Ilie Bolojan atâta încât să fi pierdut şirul celorlalte cheltuieli şi angajări pe care le face Primăria Oradea ori instituţiile subordonate. (sursa)

Articolul precedentFact checking-ul săptămânii: Există cutremur provocat artificial?
Articolul următorUnda de șoc în PNL a fost imensă!