În condițiile creșterii numărului de cazuri de COVID-19, fapt care pune o presiune din ce în ce mai mare pe sistemul medical se ridică, inevitabil, o întrebare esențială: după ce criterii vor prioritiza medicii pacienții care urmează să primească asistență?

Există deja semnale că unele secții ATI nu-i mai pot primi pe toți pacienții în stare gravă. Recent, presa a preluat declarațiile medicului Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara care a spus că „s-a întâmplat să decedeze peste 6 persoane, toți cu forme grave, internate în clinică, atât în Secția de Boli Infecțioase, cât și Pneumofiziologie și care s-au decompensat și nu am avut soluție pentru ei”.

Ulterior, medicul a revenit asupra declarației și a spus că „poate nu s-a exprimat foarte bine”, dar problema în cazul celor 6 pacienți nu a fost lipsa paturilor de la ATI ci că „s-au decompensat comorbiditățile”. Subiectul numărului limitat de locuri la terapie intensivă a fost abordat inclusiv de președintele Iohannis în conferința de presă de ieri.

Chiar dacă nu suntem acum în situația în care medicii să facă un triaj între pacienții care primesc asistență și alții care nu primesc, din experiența altor state cu sisteme medicale mai performante decât România, putem să ne așteptăm că vom ajunge și noi și în punctul respectiv. Ce se va întâmpla atunci?

Într-un articol publicat în martie, pe site-ul Universității București, „Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale în timpul Covid-19”, profesorul conferențiar universitar Alexandru Volacu atrăgea atenția asupra necesității existenței și în România a unui cod etic, cu criterii clare, în funcție de care medicii să decidă cine primește asistență și cine nu, într-o situație excepțională cum este pandemia COVID-19.

În prezent, România nu are un astfel de cod etic pentru situații de criză. După cum spunea tot medicul Virgil Musta, se aplică principiul „primul venit, primul servit”.

Cum subiectul este de actualitate, l-am abordat pe profesorul Alexandru Volacu pentru o discuție pe acest subiect. (puteți citi interviul pe HotNews.ro)

Articolul precedentMedicii diabetologi nu au acces la un medicament care salvează vieți. Guvernul nu face nimic de 6 luni!
Articolul următorEșec total pentru PNL. Cursele internaționale de la Oradea anulate, NU amânate, cum spune Primăria!