Un belgian acuzat că a condus în stare de ebrietate a fost achitat, luni, după ce s-a dovedit că suferă de sindromul fermentației intestinale (auto-brewery syndrome – ABS), o afecțiune rară prin care corpul produce alcool, relatează Reuters.

Trei medici care l-au examinat independent au confirmat că bărbatul nu s-a urcat băut la volan, ci suferă de ABS, a declarat avocata sa, pentru Reuters.

Potrivit acesteia, o altă „coincidență nefericită” este și că bărbatul lucrează la o fabrică de bere.

Lisa Florin, biolog clinician la spitalul belgian AZ Sint-Lucas, a explicat că persoanele cu această afecțiune produc același tip de alcool precum cel din băuturile alcoolice, dar că în general simt mai puțin efectele acestuia.

Ea a adăugat că oamenii nu se nasc cu ABS, dar pot ajunge să dezvolte acest sindrom atunci când suferă deja de o altă afecțiune legată de intestin.

Sindromul autodistilării sau sindromul fermentației intestinale este o afecțiune caracterizată prin fermentarea carbohidraților ingerați în tractul gastrointestinal al organismului, cauzată de bacterii sau fungi. (sursa)

Articolul precedentRomânia redeschide o exploatare de magneziu în Bihor ca să scape UE de dependența de China
Articolul următorMiza vizitei lui Iohannis la Seul: Cumpărăm arme de 1 miliard de dolari de la coreeni