Ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru lansarea certificatului verde, care va permite redeschiderea turismului în această vară.

Documentul permite celor vaccinați sau celor care au trecut prin boală, sau celor care au un test negativ să călătorească fără restricții în țările membre ale Uniunii Europene. 

Certificatul european va avea o valabilitate de 1 an. Parlamentul European trebuie să aprobe propunerea până la finalul acestei luni.

Negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai, astfel încât certificat să devină operaţional până în luna iunie. Cea mai mare provocare urmează să fie adaptarea sistemelor naționale de emitere a acestor certificate la cadrul european comun.

”În primul rând, va exista un certificat în format electronic. Există lucruri în minus față de ceea ce știam deja. Faptul că este limitat în timp, faptul că anumite state membre pot decide să nu accepte certificatul acesta electronic, faptul că vor putea introduce acolo referințe la vaccinuri care poate nu sunt recunoscute în toate statele membre.

Este important de menționat că acest certificat nu devine un pașaport de călătorie. Este clar un certificat. Fiecare stat membru trebuie să se afilieze bazei de date europene, asta înseamnă că inclusiv România trebuie să depună eforturi în acest sens. 

Până la finalul lunii iunie ar trebui să fie operaționalizat acest certificat european și sperăm ca el să nu îngrădească libertatea de circulație, ci să o faciliteze în așa fel încât oamenii să poată călători și în același timp să nu există bariere, sau limitări, sau discriminări între cetățenii europeni”, a declarat Victor Negrescu, europarlamentar PSD, la Antena 3. (sursa)

Articolul precedentAmendă 150 lei pentru pietonii care traversează strada folosind telefonul şi limită de 30km/h pentru biciclişti – Modificări la Codul rutier
Articolul următorCe nu vom mai putea face fără cartea de identitate electronică