Protocolul pentru tratamentul COVID a fost actualizat si unele reguli se schimba. Plasma, de exemplu, nu si-a dovedit eficienta, motiv pentru care nu exista indicatii certe de utilizare. Este gresit sa luam antibiotice pentru tratarea COVID 19, daca nu avem o infectie bacteriana. Antiviralele sunt eficiente, daca sunt administrate din timp, iar asimptomaticii nu trebuie sa ia niciun tratament.

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului “Marius Nasta” din Bucuresti, a explicat la Digi24 care sunt noutatile din protocolul tratamentului pentru COVID si de ce au fost introduse noi reguli.

Potrivit medicului, Remdesivirul, in Institutul Marius Nasta, este indicat in momentul in care pacientul se interneaza cu o forma severa, pentru ca eficienta lui este categoric mult mai mare daca se administreaza din primele zile ale internarii, cand, practic, concentratia de virus in sange este foarte mare.

“Daca vorbim de tratamentul cu plasma, aici lucrurile sunt un pic nuantate, din doua motive: pe de o parte, trebuie ales foarte atent momentul in care indicam acest tratament. De asemenea, plasma este contraindicata la pacientii care au tromboze, or stim ca o particularitate a acestei infectii este prezenta trombozelor sau riscul de tromboze, iar pacientii cu forme critice dezvolta tromboze, ceea ce contraindica folosirea plasmei. Mai exista un fenomen intalnit, o reactie adversa, o reactie alergica, daca pot s-o explic asa, pe care o dezvolta unii pacienti la administrarea de plasma ca urmare a anticorpilor pe care ii produce organismul si practic, plamanul se blocheaza cu acesti anticorpi impotriva plasmei administrate, creste volumul care se administreaza si respiratia devine foarte greoaie. Fenomenul poate dura pana la sase ore si se poate solda chiar cu deces”, a explicat dr. Beatrice Mahler, la Digi24.

Kaletra, scos din uz

Sursa citata mai arata ca Beatrice Mahler a atras atentia si asupra altui aspect: scoaterea din uz a medicamentului Kaletra, un medicament utilizat pana acum atat in tratamentul pacientilor COVID, dar si pentru pacientii cu HIV. Kaletra a avut in prima parte a pandemiei recomandari de eficienta, dar se pare ca rezultatele mai multor studii indica un rezultat fals negativ al testului Real Time PCR, o viremie foarte scazuta si de aceea recomandarea a fost limitata, pentru a vedea cum evolueaza in mod natural infectia cu SRS-CoV-2.

O alta schimbare in modul de tratare a bolii este ca acum se recomanda si utilizarea ibuprofenului, spre deosebire de inceputul pandemiei, cand se spunea ca ar fi de preferat paracetamolul.

“Eu am avut intotdeauna optiunea de clasa de medicamente si am considerat ca atunci cand vorbim de un medicament, practic vorbim de clasa din care face parte, iar ibuprofenul si paracetamolul fac parte din aceeasi clasa de antiinflamatoare. Au fost suspiciuni in primele momente de reactii adverse importante la administrarea ibuprofenului, dar care nu s-au dovedit in urmatoarele studii facute. Prin urmare, administrarea medicamentelor din clasa antiinflamatoare nesteroidiene poate fi facuta in siguranta de orice pacient”, a mai spus Beatrice Mahler.

Medicul a avertizat ca pacientii asimptomatici nu au nevoie sa ia antiinflamatoare preventiv. “Nu vorbim de preventie, cand vorbim de un tratament care se adreseaza unui simptom. Aceste medicamente cupleaza simptomele: durerea de cap, febra, sunt medicamente cu acest rol, ele nu pot fi luate preventiv, ca sa te feresti de infectia cu SARS-CoV-2, dar cu siguranta sunt indicate la persoanele care au simptome. Prin urmare, asimptomaticii, daca nu au simptome, nu au de ce sa ia medicamente”, a mai explicat Beatrice Mahler. (ziare.com)

Articolul precedentPNL a plasat o fostă șefă la piețe, director general într-o companie strategică din electricitate
Articolul următorMare atenţie! România resimte problemele marilor branduri de modă din Marea Britanie: Peste 50 de fabrici locale de haine şi pantofi riscă să rămână fără comenzi, iar 10.000 de salariaţi, fără job