Vă mai amintiți declarația de avere a doamnei ministru al Sănătății? Doamna Mihăilă, desigur, de la USR, cea care lucra în privat dar se plătea, la propria clinică, cu salariul minim pe economie ca nu cumva să dea, ca fraierii, prea mult la Stat.

Ei bine, se pare că sejurul doamnei la minister i-a schimbat cumva, percepția, măcar la nivel de familie, în sensul că, de dreapta fiind și cu mediul privat și cu de toate, și-a dat seama că tot la STAT e mai bine. De altfel, ca bugetar, doamna ministru și-a dublat veniturile!

Astfel, spun sursele noastre, săptămâna trecută, joi, după mai multe încercări eșuate de a deveni medic radiolog la Spitalul Municipal din Oradea, Marius Călin Mihăilă, soțul doamnei ministru, din postura de SINGUR CANDIDAT, a câștigat și a fost angajat. Dar, bănuim noi, NU cu salariul minim. Concursul domnului Mihăilă s-a desfășurat cu toate probele organizate într-o singură zi.

Din informațiile noastre, domnul Mihăilă s-a mai prezentat de vreo cinci ori la concurs, nu știm dacă tot singur, însă a picat. O fi învățat mai bine de data asta…

Vom reveni asupra cazului.

Pentru context, merită amintit faptul că afacerile private ale familiei ministrului au sughițat, un pic, când s-a descoperit, conform g4media.ro, că au desfășurat activități de construcții neautorizate la clădirea unde le funcționează clinica – după cum rezultă dintr-o sentință judecătorească pronunțată în 12 martie de Judecătoria Oradea.

Sentința este în primă instanță și nu este clar până acest moment dacă a rămas definitivă. Ministrul Sănătății nu a răspuns întrebărilor transmise de G4Media.ro până la ora publicării articolului. Soțul ei a declarat: ”Nu știu despre ce este vorba, Nu am ce să comentez”.

puteți citi materialul întreg aici

Articolul precedentCe vor, de fapt, baronii useriști
Articolul următorMăsura luată de un primar de la ţară pentru a pune capăt furturilor din câmp!