Userista Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, își dădea sieși, la propria clinică privată, un salariu de batjocură – un salariu de dreapta am putea spune, adică unul din care angajații nu pot trăi: 14.400 de lei pe an! Salariul minim pe economie.

Bine, conform propriei declarații de avere, doctorița își mai dădea și dividende de 137.000 de lei pe an. Adică, în medie, venituri totale de aproximativ 2.500 de euro lunar. Nu e puțin, mai ales la salariile din Oradea, dar nu e mult DELOC, mai ales în lumea medicilor PRIVATIZAȚI de succes. E chiar foarte puțin! Dacă ai succes…

Desigur, bănuim că, odată ajunsă secretar de stat sub Vlad Voiculescu, cel mai prost ministru al Sănătății din istorie, doamna doctor Mihăilă a renunțat la salariul minim pe economie pe care și-l dădea singură la propria firmă, însă nu credem că a renunțat și la dividende.

Oricum, ce știm e că un secretar de stat în MS ia undeva la 16.000 de lei PE LUNA, iar ca ministru, doamna Mihăilă va primi, de la Stat, de unde altundeva, aproape 22.000 de lei lunar. Adică îi va primi SIGUR, de la buget, pentru că la privat nu e așa de ușor…

Mare, mare noroc să fii privat și de dreapta și angajat la Stat. Doar că e noroc numai pentru unii. Ghinion?

Articolul precedentDupă ce a împrumutat USR cu bani în campania electorală, Ioana Mihăilă, fostă penelistă vreme de 5 ani (!), promite depolitizare…
Articolul următorCristi Danileţ, pe urmele lui Dragnea – Judecătorul susţine abrogarea articolului de lege în baza căruia a fost sancţionat disciplinar