Un top al celor mai căutați meseriași din România și prețurile pe care aceștia le practică în funcție de serviciul prestat a fost întocmit de un site de specialitate la solicitarea „Adevărul”.

Au fost analizate peste 200.000 de solicitări trimise de la ianuarie 2022 până în decembrie 2023 pe platforma Necesit.ro pentru mai mult de 60 de servicii – incluzând arhitecți, meseriași de construcții, zugravi, instalatori, electricieni, furnizori de panouri solare, contabili, companii de securitate, designeri web și firme de curățenie.

Top 10 cele mai solicitate meserii din România și prețurile practicate:

Când comparăm datele noastre din 2023 cu cele de anul trecut, apar câteva tendințe interesante. Am observat o creștere de aproximativ 15 procente în numărul total de solicitări, cea mai semnificativă fiind în construcții. Chiar dacă am întâlnit o creștere considerabilă a prețurilor materialelor și manoperei, cererile pentru construcția de case aproape s-au dublat în acest an”, spune Loredana Popescu, directorul de vânzări al Necesit.ro.

Ce servicii au înregistrat cea mai mare creștere a cererii în ultimul an?

• Uși de garaj: 258%

• Mobilă la comandă: 180%

• Aer condiționat: 123%

• Construcție casă: 97%

• SEO: 95%

• Porți: 83%

• Garduri: 78%

• Reparații acoperișuri: 47%

• Pompe de căldură: 40%

• Zugravi: 28%

Proprietarii de imobile au căutat mai mult uși, garduri și mobilă la comandă. În domeniul încălzirii și răcirii, cererea pentru aer condiționat a crescut cu 123%, în timp ce cererea pentru centrale termice a scăzut cu aproape o pătrime.

În ceea ce privește alte servicii, cererile pentru crearea de site-uri web a scăzut cu aproximativ 10%, iar pentru magazine online cu mai mult de 25%. Totuși, cererile pentru SEO au crescut cu mai mult de 95%, ceea ce arată că frenezia ecommerce de după pandemie s-a încheiat, acum toată lumea are nevoie de optimizare SEO și promovare online”, concluzionează Loredana Popescu.

Prețurile au crescut considerabil în ultimii doi ani, însă inflația a început să încetinească în ultimele luni ale anului 2023. În ceea ce privește prețurile, majoritatea meseriașilor și profesioniștilor au înregistrat creșteri semnificative.

Reparațiile acoperișurilor și instalarea pompelor de căldură au înregistrat cele mai mari creșteri de preț, respectiv 33% și 20%. În schimb, sectorul panourilor solare a arătat o stabilitate în prețuri, cu o scădere ușoară recentă, indicând o posibilă suprasaturație a pieței europene. Cu toate acestea, se așteaptă ca prețurile la panourile solare să crească în lunile următoare.

Tuturor celor care caută un serviciu, Loredana Popescu le recomandă: Obțineți mai multe oferte scrise de la diferiți furnizori și comparați-le între ele. Nu vă bazați doar pe preț ca unic criteriu – un serviciu de calitate implică un anumit cost. Înainte de a face o alegere finală, este important să verificați recenziile și comentariile clienților anteriori despre furnizor pe internet.

Cei mai bine cotați profesioniști români

Utilizatorii site-ului Necesit.ro au ales, pentru al patrulea an consecutiv, profesioniștii și firmele românești de top pentru casă și afaceri.

Suntem extrem de mulțumiți că numărul profesioniștilor bine apreciați este în creștere în fiecare an. În acest an, 94 de companii au primit titlul Selecția Clienților, dintre care primele 50 au fost premiate cu distincția fizică Top 50”, spune Popescu.

Clienții Necesit.ro au evaluat deja peste 3000 de companii, simplificând astfel procesul de alegere a unui furnizor pentru cei în căutare de servicii. Acest lucru ajută la economisirea timpului și banilor, precum și la reducerea frustrărilor”, subliniază Loredana Popescu. (adevarul.ro)

Articolul precedentCod galben de vânt puternic în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, până vineri dimineaţă / La altitudini mari va ninge viscolit
Articolul următorAutostrăzi: Pe ce drumuri noi ar putea conduce românii anul acesta