Surse din interiorul PNL ne-au informat cu privire la o eroare apărută în materialul nostru de ieri cu referitor la nunta primarului Oradiei, Florin Birta, despre care alte surse susțineau că va avea loc azi!

Astfel, conform noilor informații primite de redacția noastră, cununia religioasă dintre Florin Birta și frumoasa Patricia Popa, una dintre moștenitoarele imperiului de hoteluri și restaurante Allegria, ar fi avut loc ieri, în vreme ce azi ar urma să aibă loc cununia civilă și o masă mai mare și mai festivă…

Deci, înțelegem noi, va fi petrecere azi, dar nu îi va spune nuntă. Aceasta ar urma să aibă loc abia anul viitor, susțin sursele citate.

(sursa foto)

Articolul precedentUniunea Europeană va avea o Directivă a salariului minim. „Noua lege va mări salariile a milioane de europeni”
Articolul următorÎn 2 iulie, o nouă ediție a Campionatului Național de Triatlon pe distanță lungă, în Bihor