Andrew Pollard, unul dintre creatorii vaccinului COVID Oxford/AstraZeneca, a declarat recent că administrarea unei doze de vaccin la fiecare jumătate de an nu este o idee „sustenabilă”, deoarece nu putem „vaccina planeta la fiecare șase luni”.
Șeful campaniei de vaccinare din Marea Britanie critică administrarea celei de-a patra doze
Declarația acestuia a fost făcută într-un interviu acordat cotidianul The Daily Telegraph. Astfel, Pollard a insistat că „nu putem vaccina planeta la fiecare șase luni”, acest lucru nefiind o idee „sustenabilă”. Amintim că el este cel care conduce Comitetul Mixt pentru Vaccinare și Imunizare din Marea Britanie.
De asemenea, Andrew Pollard a subliniat nevoia „de a-i inocula pe cei vulnerabili”, ca alternativă la vaccinarea tuturor persoanelor de peste 12 ani.
Este nevoie de mai multe date
De asemenea, acesta a explicat că în continuare este nevoie de mai multe date pentru a stabili „dacă și cât de des trebuie vaccinați cu doze suplimentare cei care sunt vulnerabili”. Mai mult, omul de știință a ridicat semne de întrebare cu privire la necesitatea celei de-a patra doze, susținând că oamenii de știință au nevoie de mai multe date înainte de a decide în privința acesteia.
Totuși, Andrew Pollard a spus că este optimist iar ce e mai rău a trecut. Astfel, lumea trebuie acum să depășească perioada rece, spune el.
„La un moment dat, societatea trebuie să se deschidă. Când vom deschide, va exista o perioadă cu o creștere a infectărilor, de aceea iarna nu este cel mai bun moment”, a completat expertul britanic.
Care este efectul celei de-a patra doze?
Amintim că autoritățile din Israel au început deja administrarea celei de-a patra doze, care este acum oferită persoanelor vulnerabile, celor de peste 60 de ani și cadrelor medicale. Mai mult, ministrul german al sănătății Karl Lauterbach a declarat la rândul său, în luna decembrie, că germanii „vor avea nevoie de a patra doză”.
În acest context, în Israel au apărut deja primele informații despre efectul celei de-a patra doze.
„La o săptămână după a patra doză, ştim acum cu un grad înalt de certitudine că cea de-a patra doză este sigură”, a declarat premierul Naftali Bennett la Sheba Medical Center, unde vaccinul este administrat în cadrul unui studiu clinic realizat pe angajaţi din sistemul medical, în contextul creşterii la nivel naţional a infectărilor provocate de noua variantă Omicron. (sursa)