Se reia testarea elevilor. Două milioane de teste de salivă au fost livrate pe muchie de cuțit în depozitul DSU, duminică noaptea.

În această dimineață testele au fost descărcate în fața Inspectoratelor Școlare, urmând ca astăzi să ajungă la elevi

Ministrul Educației a anunțat că, săptămâna aceasta, elevii vor fi testați marți și vineri, în loc de luni și joi. 

Testele care vor fi distribuite astăzi către Inspectoratele Școlare nu ajung însă decât pentru prima zi de testare, pentru joi fiind necesare alte 3 milioane și jumătate de teste.

Săptămâna trecută au fost folosite 6,5 milioane de teste de salivă.

Dintre acestea 150 au avut rezultat pozitiv, însă doar 25% din ele au fost confirmate prin test RT-PCR. (sursa)

Articolul precedentVîlceanu recunoaște că șefi din filialele județene ale PNL i-au cerut bani în mod nelegal, dar le-a spus că el nu vrea să facă pușcărie
Articolul următorMoștenirea Cîțu: Interceptarea comunicațiilor online ale românilor. Antreprenor: ”Mai bine mă mut din țară și îi las pe americani să facă profit!”