Sean ”Diddy” Combs, cunoscut în trecut drept P Diddy, este acum acuzat că a abuzat sexual un bărbat. Acesta, producător muzical, l-a dat în judecată pentru atingeri nedorite un posibil viol indus de substanțe interzise.

Rodney ‘Lil Rod’ Jones spune că i s-a ordonat să recruteze prostituate și să aibă relații intime cu ele pentru plăcerea artistului și că are ore întregi de video în care a documentat ”activitatea ilegală” a lui Diddy.

Starul rap este deja în procese cu trei femei care îl acuză de abuz sexual și a pierdut o grămadă de afaceri după acuzațiile grave care i se aduc.

Jones a numit și alte persoane în demersul lui, la finalul căruia cere despăgubiri de 30 de milioane de dolari, pretinzând că șeful Ethiopia Habtemariam i-ar fi zis că atingerile intime ale lui Combs nu înseamnă mai mult decât o joacă și felul rapperului ”de a-ți arăta că te place”.

Starul de 54 de ani a negat toate acuzațiile.

De partea cealaltă, Jones spune că Diddy nu numai că l-a abuzat sexual, dar l-a prezentat și lui Cuba Gooding Jr, pe un iaht, iar actorul l-ar fi ”pipăit pe picioare, pe coapse, pe spate și pe fese”. De asemenea, acesta mărturisește că a fost agresat sexual de o verișoară a iubitei lui Combs și forțat să privească un video în care producătorul Stevie J avea relații intime cu un alt bărbat.

De asemenea, Jones era obligat să lucreze în baia lui Combs, unde starul se spăla, complet gol, în spatele unei perete de sticlă. Acesta mai spune că, la petrecerile date de Diddy erau invitate minore și prostituate, și a văzut cu ochii lui cum acesta le punea droguri în băutură. (sursa)

Articolul precedentRomânii își vor putea înmatricula mașinile online. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege
Articolul următorAsociația Rogerius către Primărie: Orădenii au simț civic și doresc să trăiască în curățenie, așa că amenințările să le folosiți pentru cei care sunt plătiți și nu își îndeplinesc sarcinile