Meteorologii prognozează temperaturi extrem de ridicate pentru săptămâna 21-27 august. Specialiștii oferă și detalii despre regiunile cele mai expuse, evoluția vremii și potențiale fenomene meteo extreme.
Meteorologul Ilie Nicolae oferă detalii într-o analiză făcută publică pe Facebook.
“Săptămâna care urmează (21 – 27 august 2023) va fi caracterizată de o vreme caldă, chiar caniculară în sudul și sud-estul țării. Ca aspect, doar primele două zile vor fi stabile, urmând ca de miercuri, instabilitatea să cuprindă centrul, vestul și nordul țării. Către seara acestei zile, condiții pentru vreme instabilă la nivel local și prin nordul Olteniei și al Munteniei.
De joi, instabilitatea atmosferică va fi extinsă peste cea mai mare parte a țării, așa cum este prezentat și în materialul grafic care urmează (www.meteologix.com/ICON).
Sinoptic, la nivel european va fi prezent un areal de joasă presiune peste jumătatea sa nordică, iar peste cea sudică, un areal de mare presiune. Astfel, circulație zonală la nivelul median al troposferei.
Către finalul săptămânii, din arealul de joasă presiune existent peste nordul Europei, în adâncire către sud un talveg. Odată adâncit respectiva formațiune barică, peste spațiul geografic al României va fi advectat aer cald, tropical dinspre nordul Africii. Astfel, finalul săptămânii următoare ne va găsi cu vreme deosebit de caldă, îndeosebi peste jumătatea sudică a țării, pe unde nu sunt excluse maxime de 39-41C și disconfort termic accentuat. Prea bine nu va fi nici până atunci, așa cum este ilustrat și pe al doilea material grafic, referitor la temperaturi – 24 august 2023, ora locală 15:00.
Deoarece vremea este caldă iar de interes vor fi și pasajele frontale care vor genera, mai mult ca sigur, unde de instabilitate, intensitatea fenomenelor convective nu va fi una de neglijat. Astfel, de interes averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii, căderi de grindină”, arată Ilie Nicolae. (sursa)