Sâmbătă, de la ora 12:00, se deschide circulația pe Lotul 2 Sud al A0, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Acest lot de autostradă are o lungime de 16,3 km și va fi dat în trafic tronsonul între DN5 (Jilava-1 Decembrie) și DN6 (Bragadiru-Cornetu), care va permite astfel circulația rutieră între aceste zone la nivel de autostradă, fără a se mai tranzita actuala centură a Capitalei.

„Pentru acest lot am deschis lucrările în august 2020, alături de ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, și am promis că în 3 ani vom avea primele secțiuni finalizate din Autostrada Bucureștiului A0”, spune Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, constructorul continuă lucrările pentru deschiderea circulației până la intersecția cu DN4 Șoseaua Olteniței, respectiv pentru încă aproximativ 7 km aferenți Lotului 1 Sud, în cel mai scurt timp, dar și până la nodul rutier dintre A0 și A2.

„În ceea ce privește pasajul rutier peste autostradă, de la Berceni, pe al cărui șantier am fost și aseară, acesta va fi dat în trafic în 2 săptămâni, pentru a putea fi finalizate lucrările la nivel de autostradă și sub pasaj”, transmite secretarul de stat.

El anunță că Lotul 2 Sud al Autostrăzii Bucureștiului are o lungime de 16,3 km și traversează orașul Bragadiru, orașul Măgurele și comunele Jilava și Vidra (Ilfov). (sursa)

Articolul precedentAlianţa Maghiară din Transilvania va depune din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Articolul următorProgramul magazinelor de Anul Nou