Preşedintele USR Dacian Cioloş a declarat marţi la Profit TV că USR are probleme interne pe care trebuie să le rezolve, menționând printre acestea ”fracturile” care persistă după fuziunea dintre USR și PLUS. ”Există o majoritate în Biroul Naţional, care este alta decât a preşedintelui”, a mai spuns Cioloş, arătând că ”există dispute şi în unele filiale”, potrivit News.ro.

El s-a referit la faptul că majoritatea din Biroul Național – organismul colectiv de conducere – este controlată de foștii membrii USR în detrimentul celor din PLUS.

Cioloş a mai spus că ”există o majoritate în Biroul Naţional, care este alta decât a preşedintelui, iar preşedintele USR are puteri reduse”.

Preşedintele USR a mai spus că ”există dispute în unele filiale” şi a precizăt că trebuie să fie uniţi şi coerenţi, pentru a inspira şi membrilor şi susţinătorilor acest lucru”. ”Vrem să arătăm că putem fi o alternativă, nu doar un partid care poartă vorbe şi imagine, ci care vine cu soluţii”, a afirmat Cioloș.

Dacian Cioloş a răspuns și criticilor legate de faptul că își petrece mai mult timp la Parlamentul European decât la Bucureşti: ”Eu sunt la Bucureşti; din octombrie până acum, la Bruxelles nu am fost deloc, am fost de două ori la Strasbourg”, a afirmat Cioloş, precizând că nu crede că activitatea unui partid este evaluată în primul rând prin activitatea preşedintelul. (sursa)

Articolul precedentPrimăria comunei Țețchea anunță începerea proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii si cadrele didactice din Comuna Țețchea, județul Bihor”
Articolul următorCîțu către PSD: Pot să stea în Opoziție din nou