Moscova a respins propunerea de încetarea a focului cu ocazia Paștelui Ortodox care este celebrat în acest sfârșit de săptămână atât în Ucraina, cât și în Rusia.

Anunțul a fost făcut de reprezentantul Ucrainei la Națiunile Unite, Serhiy Kislitsa , într-o postare pe twitter.

Propunerea de încetare a focului cu ocazia sărbătorii Paștelui a fost înaintată de secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Reprezentantul Rusiei a susținut că un astfel de armistițiu le-ar permite ”naționaliștilor și radicalilor Kievului” un respiro pentru a se regrupa. (sursa)

Articolul precedentIoan Mang: Nu-i putem lăsa pe oamenii simpli, pe cei care trudesc zi de zi, să sufere de sărăcie!
Articolul următorDatoriile nerecuperate din perioada comunistă. Țările de la care România mai are de primit peste 500 de milioane de dolari