Pe fondul schimbărilor climatice, Europa și-a propus să devină primul continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Pentru asta, trebuie să fie favorizată aprovizionarea cu energie verde și să se restructureze industria și transportul.

Asta va face ca unele dintre industriile tradiționale să aibă probleme. Industria auto, de exemplu, este testată de trecerea la mașinile electrice.

Apoi, există problema demografică. Multe țări europene se confruntă cu un deficit de lucrători și nu toate vor reuși să-l compenseze cu ajutorul migrației.

Acești factori și alții vor face ca unele economii europene să accelereze, iar altele să încetinească. Conform unei estimări realizate de The Economist, România și Polonia ar urma să aibă cele mai mari creșteri economice în perioada 2019 – 2028.

La polul opus, cu cele mai mici creșteri, se vor regăsi țări precum Germani, Italia, Marea Britanie și Franța. (The Economist)

Articolul precedentANM – Temperaturi peste cele specifice, în ultima săptămână a anului
Articolul următorFără țigări electronice vândute minorilor. Senatorii au votat un proiect de lege care interzice produsele care conțin tutun