Ministerul Sănătății nu are o situație reală a numărului de medici care lipsesc din spitale. Un raport recent al Curții de Conturi arată că, în ciuda deficitului de personal, 83% din posturi nu au fost scoase la concurs, pe parcursul a 7 ani. Urmăriți un nou episod din „Pacient în România”
Silvia – pacientă: Sunt asistente puține, noaptea e doar una. Dacă ai ceva cu inima și vezi că-ți bate inima și nu apare nimeni să vadă ce e, să-ți dea o pastilă, normal că intri în panică.
Este mărturia unei paciente internate într-un spital din Capitală. Dar poate fi mărturia celor mai mulți bolnavi care ajung într-un spital din România. Lipsesc medici, asistente, infirmiere. Actul medical se face sub presiune pentru că personalul e nevoit să consulte pe bandă rulantă bolnavi. Sunt puțini, iar pacienții tot mai mulți.
Ionuț – pacient: La un moment dat, care e mai sănătos, încercăm să ne ajutăm unul pe altul. Dar dacă asistenta e în altă parte cu alt caz, până vine nu se știe…
Dana Trandafir – asistentă șefă: Cu siguranță au nevoie de mai multă atenție din partea noastră și se întâmplă să fie și plângeri în sensul ăsta. Numai că volumul de muncă este atât de mare încât timpul alocat unui pacient se diminuează în mod semnificativ.
În ultimii ani, deficitul de medici în spitalele din România a fost de 1.200 pe an. Primele 10 specialități cu cei mai mulți specialiști lipsă și cele mai multe posturi vacante nescoase la concurs sunt: anestezie și terapie intensivă, psihiatrie, cardiologie, radiologie, recuperare, medicină de urgență, medicină de laborator, medicină internă si gastroenterologie. Însă e un număr aproximativ, pentru că România nu are o bază de date în care să existe numărul total al medicilor din spitale și al celor care lipsesc.
Așa că, în ultima perioadă, tot mai multe spitale au închis secții întregi din lipsă de personal. Nu sunt medici de terapie intensive, avem un deficit de 20%, și nici anesteziști. Două specializări cruciale în tratatea bolnavilor.
Dorel Săndesc – președinte comisia ATI: Suntem în situația în care multe spitale sunt amenințate cu închiderea pentru că nu au un anestezist sau au unul singur, ceea ce oricum e anormal. Omul ăla nu poate să aibă libere.
Psihiatria este un alt domeniu extrem de căutat cu ani în urmă, dar care acum are nevoie de resuscitare.
La spitalul Obregia sunt 120 de medici la 1200 de pacienți. Asta înseamnă un medic la 10 bolnavi, însă in unele secții situația e mai gravă. Un medic îngrijește și 30 de pacienți. Eduard Moțoescu – director medical Obregia: În Elveția, un psihiatru e obligat să vadă doar 4 pacienți pe zi, nu are voie mai mulți, chiar dacă și-ar dori, are o normă de 4.
Din 2014, salariile medicilor din România s-au triplat. De exemplu, psihiatria este o specialitate unde salariul mediu este de 3 mii de euro pe lună. Si totuși, medici nu sunt.
Eduard Moțoescu – director medical Obregia: E un deficit și în UE în specialiști în psihiatrie, tinerii noștri se duc și lucrează acolo, chiar dacă salariul nu mai este atât de nemotivant acum, dar se pare că contextul, întregul pachet motivațional, pare să fie mai atractiv pentru tinerii specialiști. Și mai ales Franța… Sunt spitale de psihiatrie în Franța în care se vorbește limba română ca a doua limbă printre medici.
De ce nu rămân medicii în România, deși salariile nu mai sunt mici? Pentru că nu avem spitale dotate cum trebuie, nu avem acces la terapii moderne și pentru că, deși avem deficit mare de medici, posturile nu sunt scoase la concurs din lipsă de bani. Managerii de spitale spun că dacă s-ar ocupa toate posturile, nu ar avea de unde să plătească atâția angajați. De exemplu, la Institutul de Pneumftiziologie Marius Nasta ar mai fi loc de 200 de angajari. Loc, nu și bani.
Beatrice Mahler – manager Inst. Marius Nasta: Dacă am angaja practic și 20 la sută din personalul care sau din posturile libere existente, practic am plăti din bugetul spitalului doar salarii, ceea ce este absolut imposibil. Atât timp cât serviciile de sănătate, cât intervențiile chirurgicale, internările pacienților nu sunt plătite la costul real pe care îl are un astfel de serviciu. Nu putem vorbi de un buget real al spitalului.
Ministrul Sănătății spune că aceste probleme nu pot fi rezolvate peste noapte, iar riscul ca spitalele să rămână fără medici în lipsa unei strategii pe termen lung este mare.
În perioada 2014-2021, spitalele din subordinea Ministerului Sănătății au funcționat cu un deficit de 9.845 de medici. (digi24.ro)