Odată cu venirea toamnei a început sezonul virozelor și al infecțiilor respiratorii. În astfel de cazuri, tratamentul cu antibiotice luate fără prescripția medicului poate să facă mai mult rău decât bine.

Țara noastră se află pe locul trei în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, după Grecia și Cipru, conform unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică.

În plin sezon de infecții respiratorii și viroze, antibioticul luat „după ureche” este unul dintre tratamentele pe care românii şi le administrează cel mai des, spun medicii. Cu trecerea timpului, în corp se dezvoltă așa numitele tulpini de microbi, care sunt foarte rezistenți la multe tipuri de antibiotice.

Nicoleta Bertici, medic primar pneumolog Spitalul Victor Babeş din Timişoara: „Ajungem să constatăm că nu-și mai fac rolul, nu-și mai fac efectul acolo unde avem nevoie”

Prescripție de antibiotice la telefon

O fetiţă de doar 10 ani a ajuns la spital în urma unui tratament cu antibiotice recomandat de medicul de familie… telefonic.

Maria Cerbu, medic primar boli infecțioase Spitalul Victor Babeș din Timișoara: „În cazul ei era vorba despre meningită, care nu a fost diagnosticată la timp. A primit un tratament antibiotic inadecvat și a ajuns să facă abces cerebral. O pungă cu puroi la creier. A trebuit intervenit neochirurgical.”

Într-un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică, ne clasăm pe locul trei în Europa la consumul de antibiotice. Înaintea noastră fiind Grecia și Cipru.

Anda Maria Vijda: „În fiecare zi sunt persoane care încearcă să ia antibiotic fără reţetă, pentru motive mai întemeiate sau mai puțin întemeiate.”

Și la nivel mondial, antibioticele au ajuns o problemă. În două decenii, consumul de astfel de medicamente a crescut cu aproape 50%.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentSe topește un ghețar subteran celebru din Munții Apuseni: ”Îl pierdem curând și pe ăsta”
Articolul următorIoan Mang cere Ministerului Educației sprijin pentru studenții de etnie română din Ungaria