Cristian Tudor Popescu a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de către Liga Studenților Iași după ce i-a comparat pe cei 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva cu teroriștii Hamas.

Într-o postare pe Facebook, Victor Ciutacu consideră acest lucru o neghiobie și evidențiază două beneficii majore pe care reclamația la CNCD i le aduce gazetarului.

„Știu că voi șoca, dar reclamarea lui CTP la CNCD e o neghiobie.

În primul rând, pentru că obține ceea ce și-a dorit, adică atenție. Pentru un om bolnav, care face bube de la nebăgarea-n seamă, reacția e aur pur. Dacă aș fi răutăcios, aș spune că special a făcut-o, să-i fie consemnată revenirea. Bine, sunt.

În al doilea rând, fiindcă zisele lui n-au absolut nici o legătură cu discriminarea. N-a zis că ortodocșii n-au voie la cele 72 de fecioare ale musulmanilor, ci că pupă plexiglasul la pelerinaj și seamănă cu ăilalți. E cel mult jignirea unei categorii de oameni, care ține de libertatea de exprimare. Dar, pentru asta, dacă se simte cineva vexat, există instanțele civile de judecată.

În al treilea rând, fiindcă asta-l va încuraja să șocheze și mai departe, ca să-l comenteze lumea și să se simtă important. Mâine-poimâine mă aștept ca, în lumina succesului intrării sale viguroase în online, să se declare sexo-intelectual, să-și pună chiloții în cap, să se încalțe cu fesul și să mărșăluiască în pas de defilare pe Calea Victoriei, că Podul Grant e închis de primarul lui”, a scris pe Facebook Victor Ciutacu. (sursa)

Articolul precedentRevolta primarilor după ce Boloș, le-a cerut să înceteze cu ‘parangheliile’ de final de an: „Asta e aroganță. Vrea să fim în bezna comunistă?”
Articolul următorAm ajuns și noi să importăm conflicte. Miting pro Hamas în Piața Universității