Cunoscuta vloggeriță culinară Jamila a pierdut și la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul pe care i l-a intentat colegei sale de breaslă Laura Laurențiu.

Anunțul a fost făcut de Laura Laurențiu care a precizat că, pe 28 februarie, ÎCCJ a publicat decizia finală în procesul ”Eclerelor la tavă”. Conflictul a pornit de la titlul unei rețete.

Într-o postare pe Facebook, aceasta a subliniat că, deși ”partea adversă” a susținut că nu o interesează partea financiară, în instanță i-a cerut, în final, peste 7.000 de euro.

”Un lucru foarte important este că, prin hotărârea sa în acest proces, Curtea de Apel București a stabilit un precedent. Citez: ”Ceea ce este decisiv în prezenta cauză nu este existența sau nu a unei mărci înregistrate, ci a credinței legitime și rezonabil întemeiate a intimatei (Laura Laurențiu) că postările sale cu privire la rețeta în discuție sunt anterioare celor ale apelantei, apelanta (Jamila) nefiind în drept să i le preia tale quale (așa cum sunt), cel puțin nu fără a menționa anterioritatea postărilor sale”, a mai scris Laura Laurențiu.

Aceasta a mai spus că, pe fondul stresului uriaș, a suferit un infarct.

”Tot procesul a durat mai mult de patru ani. În tot acest timp, eu și familia mea am trăit într-un stres continuu, am făcut cheltuieli însemnate, nici nu mai știu câte deplasări la București am făcut și nici care e suma totală a taxelor avocațiale. Anul trecut, după ce am aflat că procesul trece într-o nouă fază, am suferit un infarct și mi s-a implantat un stent. Poate că n-a avut nicio legătură cu procesul. E posibil, însă, să fi avut!”, a mai scris ea. (sursa)

Articolul precedentMărţişorul – un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu semnifică dorinţa despărţirii de iarnă, un vestitor al înnoirii. Tradiţii şi legende
Articolul următorAtenție! Semnele care anunță un posibil infarct. Mergi de urgență la medic dacă le ai