Într-un comentariu publicat în Libertatea, jurnalistul Patrick André de Hillerin critică în termeni duri cea mai nouă ieșire publică a președintelui Klaus Iohannis și îl acuză că face campanie electorală pe față pentru PNL. Cineva ar trebui să-l mai potolească pe acest nou Dan Diaconescu, scrie PAH, făcând trimite la Consiliul Național al Audiovizualului.

Nu este prima dată când președintele ignoră atât litera, cât și spritul acestui alineat care prevede că președintele are rol de mediator între puterile statului și între stat și societate.

Și marți seară, ca aproape în fiecare ieșire publică a domniei sale din ultimele luni, președintele României, Klaus Werner Iohannis, a luat Constituția României, a decupat alineatul 2 al articolului 80 și s-a făcut că acesta nu există.

Dar ca marți seară, parcă, niciodată Klaus Iohannis nu a manifestat mai mult dispreț față de rolul său real.

Marți seară, Klaus Iohannis și-a început discursul atacând PSD, direct, cu dinții scrâșnindu-i pe sub mască. De fapt, tot discursul, care a durat mai bine de 15 minute, nu a fost decât un atac imund la adresa unui partid parlamentar și campanie electorală pentru alt partid parlamentar, partidul care conduce și guvernul.

Suntem în campanie electorală. De mai bine de două săptămâni și mai avem aproape două săptămâni. Aparițiile televizate ale candidaților și ale susținătorilor acestora sunt foarte precis reglementate atât în lege, cât și în deciziile Consiliului Național al Audiovizualului.

În mod normal, Klaus Iohannis nu poate apărea la televizor pentru a promova PNL, timp de 15 minute, fără ca televiziunile care au difuzat acest lung clip electoral să fie sancționate de către CNA pentru încălcarea legislației.

Dar lui Klaus Iohannis nu îi pasă. El are și este propria lui televiziune. Este filmat de către angajații Președinției, iar televiziunile și site-urile preiau semnalul direct de la președinție.

Nu doar că se avântă el însuși în campanie electorală, dar îi obligă și pe angajații instituției prezidențiale să se implice, ilegal, în campania electorală, prestând muncă în folosul direct al unui partid politic în timpul programului lor de lucru de la președinție. Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru asta, pentru că i s-a pus în cârcă angajarea fictivă a două persoane care, de fapt, lucrau pentru partid. Ce facem cu angajații Președinției care, în fiecare săptămână, lucrează pentru PNL la realizarea acestor clipuri electorale deșănțate?

Și de ce CNA nu ia nici o măsură?

Da, nici Klaus Iohannis și nici Președinția României nu au licență de emisie ca televiziune. Dar președintele este, la ore fixe, cu propriile mijloace de producție (ale statului, de fapt) pe toate televiziunile de știri, cel puțin, fiind preluat apoi și în emisiunile de știri ale televiziunilor generaliste.

Suntem, iată, în situația să-l ascultăm cerând respectare legii pe un cetățean care se crede mai presus decât ea și căruia nu-i pasă că batjocorește libertățile și echilibrele fragile câștigate și construite cu greu în aproape 31 de ani. Din câteva apariții autotelevizate Klaus Iohannis a aruncat la gunoi ideea unui președinte netătuc, a unui președinte care nu pretinde că el, doar el conduce țara, după mintea și pregătirea de care dispune. Căci toate discursurile lui Klaus Iohannis conțin, inevitabil, construcții verbale precum „Eu și guvernul am făcut”, „Eu am decis” și așa mai departe.

Președintele nu poate fi suspendat de Parlament doar pentru atâta lucru, pentru că avem o constituție beteagă, firavă. Dar CNA ar trebui, totuși, să suspende emisia acestei televiziuni-pirat, să-l mai potolească pe acest nou Dan Diaconescu de la Cotroceni TV, deloc interesat că foamea sa de audiență, bani și putere duc la degradarea accentuată a societății românești.


Citeşte întreaga ştire: Probabil că președintele Iohannis ar trebui suspendat de către CNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.