Acum un an jumate, înainte de alegerile europarlamentare, șeful unui partid a participat la emisiunea Viața Satului de pe TVR 1, alături de ministrul agriculturii de atunci. Sigur că prezența lui acolo avea o conotație electorală, deși, în timpul emisiunii, n-a rostit niciodată cuvintele ”PSD”, ”PNL”, ”USR”, ”alegeri”, ”votați-ne”, ”noi buni, ăia câh” etc.

Evident, mulți dintre românii care mănâncă democrație pe pâine de dimineața până seara s-au revoltat de acest truc perfid. Și au făcut mii de sesizări la CNA. Eu am propus sancționarea TVR cu somație publică pentru că nu marcase programul ca fiind electoral. Era singura încălcare a legislației și, fiind prima de acest gen, nu putea primi amendă.

Evident, am fost acuzați că suntem slugile lui dragnia și închidem ochii de la un derapaj înfiorător al televiziunii controlate de dragnia care face campanie electorală fățișă pentru partidul lui dragnia ca să scape dragnia de pușcărie, iubitorilor de coruăți care suntem noi!

Azi, la oră de maximă audiență, așa numitul președinte al României a profitat de funcția care-i asigură timp nelimitat de emisie la toate televiziunile din țară pentru a face propagandă electorală deșănțată. Fără rețineri, fără perdea, fără eufemisme.

Dincolo de imoralitatea și neconstituționalitatea demersului lui, sunt absolut sigur că la CNA au sosit deja milioane de plângeri pentru acest lucru! Mai ales de la tinerii ceia, elitele carevasăzică, preafrumos vorbitori despre Europa și valorile ei!…

Ieșirea totală în decor electoral a locatarului de la Cotroceni din această seară mustește a disperare!

Cu 12 zile înainte de alegeri, să folosești pupitrul prezidențial pentru a face campanie electorală deșănțată, să lași de-o parte orice spoială constituțională de echidistanță, să cerșești, practic, românilor să nu mai voteze un partid, speriindu-i cu armaghedoane halucinante, să te comporți ca orice propagandist de pe net, capabil să silabisească non stop sloganuri inepte, să lași deoparte orice fărâmă de rușine și bun simț și să vorbești ca un activist comunist de duzină din anii cooperativizării, să îți permiți ceea ce Băsescu nu și-a permis nici când era foarte obosit denotă o frică teribilă că populația n-a fost chiar oarbă și surdă în ultimul an.

Sau ești absolut convins că ea e chiar atât de imbecilă pe cât o crezi și-o tratezi tu!

sursa: Radu Herjeu

Articolul precedentProbabil că președintele Iohannis ar trebui suspendat de către CNA
Articolul următorA murit Maradona! Fostul campion mondial la fotbal a suferit un infarct